În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus.

Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului sau.

Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul “Îngerul Domnului”, pentru că avea să-I gătească calea (Mal. 3, 1), iar Mântuitorul recunoaşte că Ioan este “îngerul” de care a vorbit Maleahi (Matei, 11,10).

De ce îl numim înger întrupat? Pentru că el a ajuns să poarte în fiinţa sa semnele biruinţei asupra păcatului originar. Astfel, el nu-şi mai câştiga pâinea cu sudoarea frunţii.

Evanghelistul Marcu precizează: “Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare din piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică” (Marcu 1,6). Această prezentare ne descoperă marele ascet din Ioan, care învinge în fiinţa sa înclinaţiile spre păcat şi devine vrednic să-l vestească lumii pe Hristos.

De aceea nu-i întâmplător că este reprezentat pe uşile împărăteşti ale altarelor ortodoxe, cu aripi de înger.

Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi şi a-L face cunoscut lui Israel.

Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, data la care Ioan Botezătorul a început să predice: “În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2).

Rolul Sfântului Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naşte în ei credinţa în Hristos. El îşi începe predica cu aceleaşi cuvinte ca şi Mântuitorul: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2). Le atrage atenţia că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea. În acest sens le spune: “Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire.

Convertirea propovăduită de Ioan presupunea recunoaşterea stării de păcat în care se afla omenirea şi înlăturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseică. Actul care consfinţeşte convertirea este “botezul lui Ioan”. Acest botez, numit şi al pocăinţei, nu dăruia iertarea păcatelor, dar presupunea căinţa pentru păcatele săvârşite şi astfel, pregătea sufletul pentru primirea iertării.

Misiunea principală a Sfântului Ioan Botezătorul era să pună înaintea ochilor minţii realitatea păcatului şi să trezească dorinţa de ispăşire, urmând ca Mântuitorul care avea să vină, să le descopere celor convertiţi calea pe care să o urmeze.

Că Ioan Botezătorul reuşeşte să zguduie conştiinţele, o arată Sfântul Evanghelist Luca când spune: ” poporul era în aşteptare” (Luca 3, 5) şi toţi se întrebau dacă nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a înlătura orice ispită care făcea posibilă confuzia că Ioan este Mesia cel aşteptat, va spune: “Eu vă botez cu apa spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine. Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Matei 3, 11). Şi va încheia prin a spune: ” Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era” (Ioan 1, 15).

Din Evanghelie cunoaştem ca Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus.

Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Potrivit tradiţiei, Ioan a fost înmormântat în Samaria. Din relatările istoricilor Rufinus şi Teodoret, aflăm ca mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în anul 362. Astfel, o parte din moaşte a fost arsă, iar cealaltă parte a fost dusă în Ierusalim, apoi în Alexandria. La 27 mai 395, a fost aşezată în biserica ce îi poartă numele.

Despre capul sfântului nu se cunosc foarte multe lucruri. El a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Astăzi, capul sfântului se află la Roma.

Ioan este nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din Iehohanan” şi înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte mulţi români poartă numele de Ion (forma neaoşa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie în diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionuţ, Onuț, Ionela, Nela, Ionica, Oana), alcătuind cea mai bogată familie onomastică de la noi.

Sursa: www.crestinortodox.ro