You are currently viewing Peștera, PERLA Munților Bucegi

Peștera, PERLA Munților Bucegi

  • Post category:ACTUAL

Pentru orice iubitor al muntelui, Munții Bucegi, cu minunățiile pe care le dezvăluie generos la fiecare pas, sunt cât se poate de aproape de sensul expresiei Raiul pe pământ. Iar zona Peștera-Padina este, la fel de sigur, Perla Coroanei.

Istoria turismului montan modern, în zonă, se poate spune că a început după primul Război Mondial, în 1923, odată cu ridicarea ”Casei Peștera”, prima construcție dedicată turismului de masă, din zonă. ”Nașterea” Casei Peștera este parte importantă a istoriei locului.

„Casa Peștera” a fost numele primului adăpost destinat turiștilor ridicat în Poiana Crucii din imediata apropiere a Mănăstirii Peștera Ialomiței.  Inițiativa a aparținut lui Mihai Haret, nepotul savantului Spiru Haret. Mihai Haret este întemeietorul mișcării turistice din România și a fost Membru al Clubului Alpin Francez precum și Membru în Comitetul Societății Regale Române de Geografie

Construcția Casei Peștera a început în luna mai 1923. În toamna aceluiași an, mai exact la 21 septembrie a avut loc inaugurarea în prezența a peste 60 de iubitori de munte. Construită folosind exclusiv material lemnos din zonă,  casa de adăpost era proprietatea asociației Hanul Drumețului, societate pe acțiuni înființată în 1921 și care va deveni în 1926 TCR Touring-Clubul României.”(Extras din ”Istoricul Hotelului Peștera”)

Timp de aproape 20 de ani, generații de iubitori ai muntelui au descoperit frumusețile Bucegilor înnoptând la Casa Peștera. Unul dintre cei mai celebri călători care a poposit la Casa Peștera în perioada interbelică a fost Mircea Eliade, care a descris în memoriile sale lungile expediții montane, cu popasuri la Peștera.

În urmă cu 77 de ani, Casa Peștera a fost mistuită de flăcări. Întâmplarea a fost adusă în memoria colectivă prin intermediul rețelelor de socializare, de către administratorul contului Hotel Peștera.

”În noaptea de 12 Februarie 1940 vechea cabană de lemn, Casa Peștera, este distrusă de un incendiu. În același an, în aprilie se începe construcția unei noi cabane pe același amplasament, în Poiana Crucii. Cabana Peștera avea parterul din piatră și etajul din lemn și a fost terminată în Octombrie 1942. Sfințirea noii cabane a avut loc duminică 18 Octombrie 1942. Parterul din piatră din stânga cabanei a fost păstrat peste ani. Astăzi, adăpostește salonul multifuncțional „Cabana Veche”

Pliantul aparținând Oficiului Național de Turism (ONT) ”Carpați”, prezentat în facsimil pe pagina Hotelului Peștera, are o savoare aparte. Fotografiile vechi de decenii, ca și textul ce le însoțește, oferă o frântură din ceea ce însemna turismul în Munții Bucegi, la Cabana Peștera mai exact, în urmă cu mulți ani: 90, 70, 50…

”Pe valea Ialomiței, situată între culmea principală și culmea Strunga din Bucegi – una dintre cele mai frumoase poziții din acest masiv – se înalță cabana Peștera. În Poiana Crucii, la poalele muntelui Cocora. Caracteristica acestor locuri este vegetația bogată și variată, care cuprinde sute de specii – unele specifice numai Bucegilor.

De la Peștera se poate merge în excursii plăcute, pline de farmec. Cel mai apropiat obiectiv turistic îl constituie Peștera Ialomiței (15 minute). În apropiere se pot vizita Cheile Ialomiței, Cheile Urșilor, ale Tătarului și Zănoagei. Lacul Scropoasa, pasul Strunga și canionul Horoabelor reprezintă alte cîteva interesante obiec­tive turistice. Din pasul Strunga călăto­rul are vedere deschisă spre masivul Leaota și munţii Iezer-Păpușa. Plecînd de la Peștera se mai pot face excursii în Piatra Arsă la Caraiman, Babele, vîrful Omul etc. Pentru alpiniști se recomandă Turnul Seciului din valea Horoabelor și pereţii stîncoși din Cheile Tătarului. Excelente pîrtii de schi sînt pe muntele Piciorul Babelor și pe Coteanu.

Cabana Peștera este construită din lemn și piatră. În cele 25 de camere (cu (1-19 paturi) pot fi adăpostiţi 119 turiști. Cabana are spălătoare și dușuri. La dispo­ziţia turiștilor stau un restaurant – unde se servesc și mîncăruri calde și un bufet. Cabana este iluminată electric.

La cabana Peștera duc mai multe drumuri de acces. Dinspre sud se pornește de la Pietroșiţa pînă la Dobrești pe jos sau cu mașina (20 km). De aici se urcă peste muntele Lespezi la cabanele Scropoasa, Bulboace și Padina.

Drumul durează 7-8 ore. La cabana Peştera se poate ajunge și venind de la Bran pe drumul care trece prin Satul Şimon, pe la Poiana Guţanului, pasul Strunga și cabana Padina (7-8 orc). Iarna, drumul acesta e accesibil schiorilor și turiștilor antrenaţi: Din Sinaia se poate ajunge la Peștera fie pe la cabana Vîrful cu Dor şi Curmătura Lăptici (5-6 ore), fie pe la cabanele Poiana Stînii și Piatra Arsă, traversînd Cocora (5-6 ore). În sfîrșit pornind din Bușteni ajungem la cabana Peștera pe la cantonul Jepi și cabana Piatra Arsă. Drumul acesta durează circa 6 ore.”

FOTO: www.facebook.com/hotelpestera/