You are currently viewing Final de carieră pentru 3 subofiţeri de la ISU Dâmbovița

Final de carieră pentru 3 subofiţeri de la ISU Dâmbovița

  • Post category:ACTUAL

Ieri, 24 februarie, la sediul Inspectoratului a fost organizată festivitatea de trecere în rezervă, cu drept de pensie, a încă 3 subofițeri din cadrul ISU „Basarab I” Dâmbovița.

Este vorba despre plutonier adjutant șef Rădulescu Daniel și plutonier adjutant șef Toma Dan-Lucian de la Detașamentul de Pompieri Pucioasa și plutonier adjutant șef Stănescu Constantin de la Detașamentul de Pompieri Găești.

Pe timpul activității desfășurate în cadrul instituției, cele 3 cadre s-au remarcat prin profesionalism, devotament și implicare, îndeplinind cu succes misiunile încredințate.

Cu ocazia pensionării, în semn de apreciere a întregii activități profesionale desfășurate, inspectorul șef le-a acordat Diploma de apreciere și Placheta onorifică.

A fost un moment plin de emoție pentru toți cei prezenți, care i-au felicitat pentru activitatea desfășurată, urându-le multă sănătate, liniște sufletească şi împliniri alături de cei dragi.

„Felicitări pentru întreaga carieră şi pensie cât mai lungă, dragi colegi!”, le-au transmis colegii.

Sursa: ISU Dâmbovița