„Judecătorul de drepturi și libertăți”, „drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, „Libertate, Egalitate, Fraternitate!” Toate aceste sintagme au un numitor comun LIBERTATEA! Libertatea este instituția consacrată în evoluția omenirii încă din timpurile biblice când omului i-a fost lăsată libertatea de a alege, și a ales părăsirea Edenului!
Astăzi avem libertatea de opinie, libertatea de exprimare, libertatea de mișcare, libertatea religioasă! Omul modern privit ca individ, dar și ca membru al societății, nu poate fi definit fără această sumă a libertăților, acordate sau câștigate. De aceea societatea, ca mijloc punitiv suprem, atunci când constată că un individ a încălcat regulile sociale, recurge la această sancțiune supremă, restrângerea libertății, de orice natură ar fi ea. Din aceste considerente, punându-se în balanță, ocrotirea normelor, regulilor pe de o parte și dreptul sacru al individului la libertate, pe de altă parte, restrângerea acesteia este instituită printr-un set de norme și reguli extrem de riguroase, astfel încât abuzul de putere să fie cât mai puțin prezent.
Ca și în cazul restrângerilor voluntare ale libertăților, știrbirea acesteia, ca mijloc punitiv, are menirea de a-i acorda individului un timp al răgazului, al introspecției, al conștientizării propriilor greșeli, al acceptării și corectării abaterii de la normă, al înțelegerii de sine și al respectării setului de norme și valori ale comunității din care el face parte.
Restrângerea libertății acestor indivizi trebuie să fie timpul lor de reflecție, de mărturisire și conștientizare a faptelor lor, astfel încât, la întoarcerea în comunitate, el să înțeleagă de ce a fost pedepsit iar comunitatea să fie convinsă că individul, la ispășirea pedepsei, își poate relua locul.
Pentru ca toate acestea să se întâmple, individul asupra căruia au fost instituite restrângeri ale libertății trebuie să dea dovadă de DEMNITATE, să înțeleagă de ce i se întâmplă toate acestea și, mai presus de toate, să-și dorească să se îndrepte, astfel încât, după perioada de recluziune, cu DEMNITATE să-și reia locul în comunitate, asigurându-i pe cei din jur că a înțeles ce i s-a întâmplat și că lecția de viață primită a adus cu sine și învățămintele de rigoare.
Aflați în aceste situații limită mulți semeni de ai noștri își pierd tocmai, ceea ce reprezintă mijlocul lor de salvare, DEMNITATEA! Pentru ei, demnitatea devine o povară, și atunci, abandonând acest ultim bastion al fărâmei de umanitate, se abandonează pe sine și se poziționează într-un conflict cu întreaga comunitate. Vituperând și împroșcând cu noroi în stânga și dreapta, fără discernământ, sunt mânați de o furie oarbă, o furie fără țintă sau îndreptată deopotrivă către toți.
„Aruncatul rahatului în ventilator” este expresia care poate cuprinde nemărginirea unei profunde dezamăgiri a celui ce, pierzându-și respectul comunității, își pierde și propriul respect căci, în fond, DEMNITATEA poate fi rezumată în puține cuvinte ca respectul și stima de sine pe care și-o acordă fiecare individ.
Pentru acești semeni ai noștri, pentru care Demnitatea devine o povară, nu putem decât să ne rugăm ca, în răgazul limitărilor impuse să-și găsească liniștea sufletească și drumul înapoi către propria Demnitate!
Pentru ei ruga și ajutorul nostru pot fi busola ce le va arăta drumul către casă.
Pentru ei textele lui Constantin Noica adunate în volumul „Rugați-vă pentru fratele Alexandru!” ar trebui să fie lumină în întuneric, iar de nu vor avea dispoziția necesară parcurgerii unei lecturi plină de învățăminte măcăr să se aplece asupra acestui citat:
„Roagă-te și tu, cititorule, căci numele nu privește doar pe comandantul trupelor victorioase […], ci îi privește pe toți ceilalți frați Alexandru, biruitori nesiguri și ei. Rugați-vă pentru fratele Alexandru din China, dar nu uitați de fratele Alexandru din Statele Unite; rugați-vă pentru cei puternici de pretutindeni, pentru cei ce „știu” […], dar care nu mai știu bine ce știu și ce fac, pentru cei ce posedă și dispun, cu economiștii lor cu tot; rugați-vă pentru cei ce rătăcesc trimfători prin viață fără cultură, dar și pentru cei ce rătăcesc în cultură, pentru omul european care a triumfat asupra nevoilor materiale, pentru omul modern care a trimfat asupra naturii și a bunului Dumnezeu. Rugați-vă pentru fratele Alexandru!”
Urihc C.
