Săracii liberali. Sărăcuțu de Iohannis. Au vrut puterea. Au vrut la guvernare. Guvernul Meu. Vă mai aduceți aminte cît de rotund, cu cîtă poftă rostea distinsul nostru președinte aceste cuvinte magice, pline de hybris? Și unde i-au dus vremurile. Na, acuma chiar are Guvernul Lui. Și încă ce guvern. Are și istoria asta ironia ei necesară și judicioasă. „Dragii mei români”.

Sînt disperați, sărăcuții. Oricum o dai, e nasol.

Dacă dai ordin de-ăla aspru, milităresc, își pun lumea în cap mai mult decît și-ar dori pe moment. Mai ales dacă și aplică riguros, cu forțe de ordine în stradă, baraje și legitimare. Ca în filmele cu naziști. Oricum își pun lumea în cap, dar parcă ar vrea să mai întîrzie procesul.

Dacă nu dai ordin, ci o arzi oximoronic cu recomandări, iar nu e bine. Chiar nu e bine. Vor fi suficienți latini de români pe care să-i doară la bască superior de recomandarea lor pufoasă. “Ce e, bă, e interzis? Nu e interzis! Hai sictir, plimbă ursu cu uniforma ta!” Vor fi suficienți șmecheri care vor gîndi așa și care vor continua maneleala cu public și grătare în vreme de pandemie.

Și e de-abia începutul. Pînă la toamnă, cînd probabil va trece, săracii liberali se cam vor face zdrențe. Nu le plîng de milă. Adunătură mai puțin pregătită decît ăștia n-am văzut decît în filmele cu Stan și Bran. Stau toți la mila profesională a lui Arafat și încearcă să se adăpostească la umbra lui. L-ați văzut aseară pe Vela? Deosebit. Genial în priceperea sa de comunicare. Verbală și mai ales non-verbală. Și toți sînt la fel. Niște deosebiți cu toții.

Au vrut guvernarea lor. Le-a dat Dumnezeu guvernare. A trebuit să moară oameni în China și, pe urmă, în Italia și în restul lumii, inclusiv în România, din păcate, ca să aibă și ei guvernarea lor. Iar acuma, sărăcuții, ar face orice să scape de acest cartof fierbinte din mîini. Că prea frige.

Ghinion.