You are currently viewing Hotelul Rin din București pus la dispoziția cadrelor medicale

Hotelul Rin din București pus la dispoziția cadrelor medicale

  • Post category:ACTUAL / SOCIAL

Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, a mulțumit, într-o postare pe facebook, Grupului Rin Hotels, reprezentat de domnul Ionuț Negoiță, care a pus la dispoziția Primăriei Capitalei, gratuit, Hotelul Rin Central Traian, cu 107 camere, pentru medicii și asistentele care lucrează în spitalele unde sunt internați bolnavi de coronavirus și care, atunci când ies din tură, nu se pot întoarce la familii, acasă.

Astfel, începând de luni, 30 martie, această unitate hotelieră va fi pusă la dispoziția medicilor și asistentelor din Capitală, fără plată, care vor putea merge aici pentru masă, odihnă și pentru a rămâne peste noapte.

Transportul acestora este, de asemenea, asigurat.

Astfel de gesturi ne determina sa credem ca vom depasi, impreuna, aceasta grava criza din sanatate, sprijinindu-ne fiecare cu ceea ce putem, a declarat Gabriela Firea.