FĂRĂ LITURGHIE ÎN MEDIUL ON-LINE!?

 Apar voci ale teologilor care susțin importanța oficierii Liturghiei în această perioadă de cruntă epidemie generată de COVID-19, însă fără a mai fi redată în mediul virtual, pe Facebook sau prin alte metode de transmisie. Este și cazul preotului conferențiar universitar Dumitru Vanca, cadru didactic al Facultății de Teologie din Alba Iulia și director al Departamentului de Teologie și Asistență Socială din cadrul aceleiași facultăți, autor a numeroase lucrări cu profil teologic-misionar. Acesta își exprimă hotărârea de a întrerupe orice transmisie a Liturghiei pe Facebook întrucât  Liturghia nu este nici ședință în partid, nici comunicat de presă și nici sesiune de comunicări științifice. Noi, preoții, le-am vorbit creștinilor sute de ani despre misterul liturgic, despre taina lui Hristos și Taina Tainelor, iar acum trădăm tot ce am spus și făcut până acum. Fiecare preot știe că în Altar nu intră oricine și nu intră oricum… De ce acum oricine „poate intra” să vadă deaproape lucrarea preotului, oricine poate transmite Liturghia. Ne-a dat Guvernul voie, nu ?!! Telefoanele atârnă de cruci și microfoane; ascunse după vazele de flori sau chiar rezemate de chivot… sacrificăm totul pentru cel mai bun unghi.

Deși Biserica a permis difuzarea slujbei în mediul virtual totuși, sunt tot mai multe voci care afirmă că aceasta are forma unei desacralizări moderne, în care misterul și taina sunt disecate de camere agățate în locuri nepermise pentru imagini cât mai explicite… Și totuși, afirmă preotul, în Răsăritul creștin nu vederea Liturghiei, ci ne-vederea ei au întărit misterul euharistic și dorul după cele ce sunt dincolo de catapeteasmă. Așadar, Taina să rămână Taină! este de părere profesorul de teologie.

3 Comments

  • Ion Creațä spune:

    Nu sunt specialist în a transmite răspunsuri.
    Să intreb, pe cineva îmi trebuie OMUL pregătit.
    Omul oare se întreabă ÎNTOTDEAUNA, care este rostul vieții pe PĂMÂNT? Cine poate să- L sfătuiască cineva în afară de un preot ! Sfântul Serafim de Sarov a lăsat eternității un răspuns:
    – ” Scopul vieții omului pe pământ este mîntuirea sufletului “!
    Doamne ajută tuturor, AMIN!

  • Anton spune:

    Ascultarea sf. Liturghii de acasă prin intermediul mijloacelor moderne nu se compară cu participarea directă, în biserică. Dar ne confruntăm cu o situație deosebită, suntem puși în imposibilitatea de a intra în biserică pentru a fi părtași la dialogul cu Dumnezeu, în comuniune cu preoții și ceilalți credincioși. De aceea, casa fiecărui credincios poate deveni o prelungire sau un “terminal” al procesului de slujire săvârșit de preot în biserică. Credincioșii se pot ruga singuri acasă dar ascultarea sau vizionarea a ceea ce se întâmplă în biserică îi poate face să se simtă mai aproape de Dumnezeu și de ceilalți credincioși, nu se mai simt singuri sau uitați, sau părăsiți. În acest fel și rugăciunea poate deveni mai intensă, profundă, eficienta.

  • Rotaru spune:

    Da, preoții, au vorbit oamenilor, de sute de ani, despre tot ce este bun în lumea asta cu gândul să ne facã buni, aşa cum ne-a creat Dumnezeu drăguțul. Iar noi, ce-am făcut, ascultând toate aceste vorbe ? Fiecare să-şi dea un răspuns
    cautând calea Domnului !

Lasă un răspuns

1474 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
Screenshot 20200405 233526 Facebook
COVID-19: Regina Elisabeta a II-a, mesaj istoric de la Castelul Windsor.

Regina Elisabeta a II-a a vorbit duminică, într-un discurs televizat, extrem de rar utilizat, în...