Proiectul a fost adoptat, joi, de Camera Deputaţilor, cu 312 voturi „pentru”. Astfel, medicii vor fi puşi, astfel, pe aceeaşi treaptă cu revoluţionarii şi veteranii de război.
„Urmaşii cadrelor medicale, decedate în timpul şi din cauza serviciului ca urmare a desfăşurării activităţii medicale în lupta cu COVID-19, au dreptul la o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrele medicale le-au avut la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare”, se arată în proiectul votat joi de deputați.
Documentul mai prevede şi instituirea zilei de 11 martie ca Zi naţională a personalului medical, când se va comemora lupta medicilor împotriva virusului SARS- Cov 2. Legea va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.