Voleibalistele Clubului Sportiv Târgoviște se pregătesc la intensitate maximă pentru primul duel din CEV Cup. Miercuri, 22 februarie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgoviște, CSM va înfrunta pe Olympiacos Pireu, în manșa tur, din cadrul sferturilor de finală ale întrecerii.
Disputa cu multipla campioană a Greciei se anunță una infernală pentru târgoviștence. CSM evoluează în această fază a competiției intercontinentale după ce a terminat pe locul 3 în Grupa E a Ligii Campionilor. CSM Târgoviște vizează să obțină un rezultat cât mai bun pe teren propriu pentru a lua o opțiune serioasă de calificare în semifinalele competiție.
La sfârșitul săptămânii trecute, CSM Târgoviște a învins cu 3-2, pe FC Voluntari, în campionat.
M.I.