Bine ai venit, Septembrie!

Îmi este drag de tot ceea ce însemni, de vremea ta capricioasă, de schimbările tale de stare, de felul în care îți pui amprenta asupra copacilor și asupra oamenilor, de emoțiile pe care le produci, de sentimentele pe care le pui în noi și pe care, cu voia ta, le lăsăm să ne spargă în milioane de bucăți.

Îți semăn așa cum nu am recunoscut niciodată.

Îți destăinuiam acum un an cele mai ascunse gânduri și vorbeam despre tine cu cele mai alese cuvinte, te numeam sezonul poeziei și al paltoanelor, căci imediat ce apari, las în cui proza și pălăriile. Mă faci să plec capul și să plâng în tăcere, căci asemenea unei iubiri mari, cu toate că nu m-ai întristat niciodată, venirea ta a adormit, la un moment dat, odată cu natura, și parte din sufletul meu.

Te creionez în mintea mea ca pe o dragoste demult pierdută, dragoste după care încă sufăr, dar în secret, de teamă să nu-mi fie furată amintirea ta. Îți prețuiesc capriciile și stările dezordonate, curiozitatea, pasiunea cu care modifici orice lucru și orice om peste care te așterni. Îți apreciez tumultul și totodată grația cu care alergi confuză prin mintea mea, respir tot ceea ce emani și mă îmbăt de tine.

Ochii îți sclipesc de o frumusețe tristă..

Te caut în toate cele care mi se întâmplă. Fericirea nu e completă dacă, într-un colț de suflet, nu ești tu. Nu mi-a plăcut niciodată cafeaua amară, dar de dragul tău am învățat să o beau așa. Și Dumnezeu mi-e martor că, de dragul tău, am făcut atâtea! Of, Septembrie, cât de iremediabil mi-ai furat mințile! Ai dat startul unei toamne târzii care m-a schimbat iremediabil, ești debutul unei nostalgii complexe pe care n-aș putea s-o definesc dar pe care o simt prin toți porii.

Mi-e dor de tine și îți caut chipul, în fiecare margine a firii.

Cuvintele au fost încă de când mă știu salvarea mea. Poate că am să uit un gest, o privire, dar n-am să uit niciodată ce mi s-a spus și cum m-am simțit. Din vorbe și din emoții au luat naștere toate concluziile eului meu interior întârziat. Revenind..

Septembrie, te rog să mă iubești înapoi! Te rog să-mi dai, căci de luat mi-ai luat tot ce aveam mai sincer. Și te mai rog să mă privești ca pe-un copil, chiar dacă tu m-ai transformat, fără să vrei, într-un adult complet. Septembrie, te rog să îmi plantezi rădăcini, căci cu un an în urmă mi le-ai smuls pe toate.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște