Ninge abundent, în această dimineață, la Corbii Mari. Echipajele de deszăpezire intervin, pentru a curăța drumurile din comună, iar primarul, Ionuț Bănică, face un apel la cetățeni să semnaleze orice probleme întâmpină.
„Atenție se circulă în condiții de iarnă, adaptați viteza la starea carosabilului!
Suntem prezenți pe teren și acționăm cu utilaje pentru îndepărtarea zăpezii, dacă apar probleme vă rog să le semnalați”, transmite edilul dâmbovițean.
Locuitorii sunt rugați să elibereze partea carosabilă de mașini, pentru ca utilajele de deszăpezire să poată interveni.
AUTOR: F.S.