La finalul săptămânii trecute, s-a desfășurat, la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, Conferința Națională ANCLP 2024, care a avut ca tematică „Rolul și locul învățământului preuniversitar pedagogic în profesionalizarea carierei didactice pentru educație timpurie și învățământ primar din perspectiva noilor specializări și a colaborării cu facultățile de profil din țară“.
Conferința a fost organizată de către Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Centrul „Step by Step”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca.
La eveniment au participat directori și delegați ai profesorilor din 50 de licee și colegii pedagogice din țară, inspectori școlari, cadre didactice din școlile, grădinițele și creșele din Cluj, precum și elevi ai claselor terminale de la Colegiul Național Pedagogic „Gh.Lazăr” Cluj-Napoca.
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște a fost reprezentat la conferință de directorul unității, Silvia Mareș.

„Am fost onorată de prezența la eveniment a președintelui Academiei Române, acad. Ioan-Aurel POP, a rectorului Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj, prof. univ. dr. Daniel DAVID, a reprezentanților Ministerului Educației, ai Centrului Step by Step, a inspectorilor școlari generali din Cluj; Maramureș, Brașov, a colegilor din școlile pedagogice din țară.
Dezbaterile au fost pe tema rolului învățământului preuniversitar pedagogic în profesionalizarea carierei didactice pentru educație timpurie și învățământ primar din perspectiva noilor specializări și a colaborării cu facultățile de profil din țară.
Au fost prezentate proiecte locale, județene, naționale, europene ale liceelor și colegiilor pedagogie din Romania, ne-am priectat activități comune, am impartasit experiente profesionale de succes.
Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” Târgoviște se remarcă prin proiectele Erasmus+ SCH si VET pe care le implementează, cu accent pe contributia acestora în formarea inițială a cadrelor didactice care vor preda în creșele, grădinițele și școlile din județ”, precizează cadrul didactic dâmbovițean.

AUTOR: F.S.
















