You are currently viewing Apel al Centrului de Transfuzie din Târgoviște

Apel al Centrului de Transfuzie din Târgoviște

Odată cu creșterea valorii tichetelor oferite donatorilor, întâmplător sau, mai degrabă, nu, a crescut numărul celor ce se prezintă la Centrul de Transfuzie din Târgoviște. Din păcate, nu de puține ori, cei care s-au prezentat nu aveau o stare bună de sănătate, ceea ce fie nu știau, fie au decis să nu dezvăluie, astfel că sângele recoltat nu a putut fi utilizat. Pentru a limita pierderea de timp și resurse, personalul centrului târgoviștean face un apel la cei ce doresc să doneze, să dea dovadă de spirit civic până la capăt și să nu uite că sângele recoltat este pentru persoane bolnave, așa că trebuie să fie al unui voluntar cu o stare bună de sănătate.

„Vă reamintim că pentru a putea deveni donatori de sânge trebuie să aveți o stare bună de sănătate atât fizic, cât și psihic și un stil de alimentație și de viață echilibrat pentru a rămâne donatori de sânge cât mai mult timp.
Dacă ne decidem să donăm sânge să alegem un moment potrivit pentru acest gest, să nu fim obosiți, să preferăm o alimentație săracă în grăsimi, prăjeli și băuturi acidulate, să reducem consumul de cafea și energizante, iar dacă în urma testelor efectuate cu ocazia donării aflăm că nu suntem în parametri recomandați pentru donare, să luăm măsuri și să corectăm , cât se mai poate, ce considerăm inadecvat în stilul nostru de alimentație și de viață”, transmite echipa centrului târgoviștean.

AUTOR: F.S.