Chindia Târgoviște a ajuns la al treilea meci în play-out fără victorie. Astăzi, pe teren propriu, în fața a aproximativ 1500 de spectatori, elevii lui Diego Longo și-au arătat din nou limitele și au terminat la egalitate, 0-0, cu CSA Steaua București, într-un joc ce a contat pentru etapa a 4-a.
Într-un meci în care nu mai exista miză, ambele formații și-au creat mai multe ocazii de gol, dar niciuna nu a reușit să se impună. Prima repriză a aparținut bucureștenilor, care au avut și un gol anulat, din cauza unui ofside, la lovitura de cap al lui Vârtej. De asemenea, în ultima parte a primului act, arbitrul nu a acordat un penalty în favoarea bucureștenilor, după ce Cornel Dinu a oprit mingea cu mâna la centrarea lui Dobrescu.
În actul secund, Chindia a pus mai multă stăpânire pe minge și a fost echipa care a dominat terenul. Rând pe rând, Bogaciuc, Moldoveanu și R. Mihai au căutat golul din diferite situații, dar niciodată nu au reușit să marcheze. Mai mult de atât, la intrarea în ultimul sfert de oră al meciului, arbitrul Mihai Ene, din București, a refuzat târgoviștenilor un penalty clar, după ce nou-intratul Rareș Mihai a fost obstrucționat, în careu, de portarul Frănculescu. Pe final de joc, șutul lui Robert Moldoveanu a fost respins de sub transversală de Frănculescu.
Pe durata jocului, galeria celor de la CSA a strigat împotriva FRF, a propriei conduceri, dar și a PSD-ului. De partea cealaltă, galeria gazdelor a strigat și ea „Demisia”, cel mai probabil împotriva conducerii tehnice.
Cu 32 de puncte acumulate, Chindia agonizează pe locul 3 în ierarhia grupei B a play-out-ului.
M.I.