Mi-am dorit, inițial, să vă spun că nu-mi place să vorbesc despre mine, că nu știu ce să spun atunci când cineva mă întreabă cine sunt, ce îmi place să fac, care sunt dorințele mele și ce mă întristează seara, înainte să adorm. Și-apoi am revizuit sutele de articole pe care le-am scris. Atât de multe texte în care vă povestesc despre mine, despre Alexandra din spatele acestui ecran, despre Alexandra-copil, despre Alexandra-adult, despre mine fericită, însuflețită, despre mine nemulțumită, frustrată.

Un geamăn din cei doi care sălășluiesc în interiorul meu ar spune despre Alexandra că este cea mai dificilă persoană din lume, că este capricioasă, răsfățată, nerăbdătoare, plină de frici, de nesiguranțe, îndoielnică, debusolată, îndrăgostită de trecut, vinovată, păcătoasă, că îi lipsește cu desăvârșire simțul punctualității, că nu îndrăznește să facă, ci doar să viseze – poate chiar că visează prea mult, că își dorește extraordinar, că nu merită chiar tot ce, de-a lungul timpului, viața i-a dat în dar, că emoțiile o copleșesc chiar și în cele mai nepotrivite momente, că vorbește prea tare și mult prea mult, că nu se poate axa pe un singur lucru, pe o singură idee, că e dezordonată în fapt și în gând, că iubirea o face slabă, că renunță, de dragul celorlalți, la ea, că este mai complicată și mai încurcată decât o instalație de Crăciun, că este dificilă și greu de mulțumit, că este răzvrătită și crede că întotdeauna are dreptate, că are o inimă prea bună, prea sensibilă, prea ușor de rănit.

Celălalt geamăn din cei doi care sălășluiesc în interiorul meu ar spune despre Alexandra că este pur și simplu magică, că acesta-i motivul pentru care ea visează la extraordinar, că este puternică, curajoasă și cât de perfectă ar putea să fie în situația dată, că nu a primit niciodată, nimic, fără să muncească, că îmbină copilul cu adultul într-un mod absolut fascinant, că toți o iubesc, că este o prietenă bună, un om pe care te poți baza, că este atentă la detalii, că ține cont de nevoile celorlalți, că dăruiește din suflet cuvinte, lucruri, timp, sentimente, că este un cumul de emoții frumoase, că are zâmbetul mamei ei, că poartă pe umeri greutățile cu demnitate, că nu și-a pierdut credința indiferent de nenorocirile cu care a încercat-o viața, că are o relație aparte cu Universul, că privește stelele, că îi plac cărțile și, în general, toate chestiile vechi, că așteptările ei vin la pachet cu o dragoste infinită pe care o poartă oamenilor, că se descurcă asemenea tatălui ei, că este mândră de fiecare mică realizare, că Dumnezeu o privește într-un mod diferit, ca pe un copil care, oricât de mult ar crește, va rămâne copil, că este grijulie, că este mai mult și mai bine decât și-a imaginat vreodată că o să fie.

Ambivalența. Așa am descrie noi, gemenii care sălășluiesc în interiorul ei, fenomenul Alexandra. Ce încântare că ne are pe amândoi. Ce nenorocire, totuși!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.