Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale continuă, astăzi, în județul Dâmbovița cu proba de limbă străină. Candidații vor fi repartizați în săli în ordine alfabetică, după listele care au fost comunicate cu 24 de ore înainte de prima probă.
Evaluarea competenţelor lingvistice pentru o limbă de circulație internațională se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeaşi specialitate, din unitatea de învăţământ. În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.
Rezultatele obţinute de fiecare candidat se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene. Rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
Reprezentanţii presei au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistice și digitale sau în centrele de examen doar cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/fotografii/preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale.
Probele scrise ale examenului național de bacalaureatse vor desfășura în perioada 01 – 05 iulie 2024. Din totalul de 3080de elevi din clasele terminale ( a XII-a și a XIII-a ), 2634 de elevi sunt înscriși din seria curentă (85,52%), iar 446 de elevi sunt înscriși din promoția anterioară (14,48%), conform situației centralizate de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Probele scrise se vor desfășura în 13 centre de examen din județul Dâmbovița.
AUTOR: F.S.