În a doua zi de Rusalii, la Poiana a avut loc un eveniment deosebit. A fost dezvelit monumentul dedicat eroilor din comună căzuți în cele două Războaie Mondiale. Cu acest prilej, localnicii, prezenți în număr mare și autoritățile locale și județene le-au adus un omagiu celor care și-au jertfit viața pentru țara noastră.
„Resfințirea și reabilitarea monumentului dedicat eroilor din Primul și din al Doilea Război Mondial din Comuna Poiana reprezintă un gest de respect și prețuire față de cei care și-au sacrificat viața pentru independența și suveranitatea națională.
Am fost onorată să particip, astăzi, la acest ceremonial militar și religios.
Felicitări administrației locale condusă de domnul Șerban Marian, dar și întregii comunității pentru că își onorează cu mândrie eroii și, mai ales, că transmit tinerei generație faptul că dragostea față de țară este un sentiment de patriotism profund”, a transmis cu acest prilej, prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.
„Astăzi, când sărbătorim Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, am participat la dezvelirea monumentului dedicat eroilor comunei Poiana din Primul și al Doilea Război Mondial. Această realizare reprezintă un semn al prețuirii pe care oamenii din #Poiana o manifestă față de sacrificiul suprem al celor care au luptat și au căzut pentru Dâmbovița și pentru țara noastră.
Eroii noștri, cu un preț uriaș, ne-au arătat că viitorul merită orice sacrificiu, iar noi, prin tot ceea ce facem, suntem datori să onorăm ideile pentru care au luptat.
Felicitări administrației publice locale conduse de Marian Șerban pentru ridicarea acestui frumos monument! Cinste și onoare eroilor noștri!”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.