You are currently viewing Doi reprezentanți ai ISU Dâmbovița au participat la competiția „Cel mai puternic pompier”

Doi reprezentanți ai ISU Dâmbovița au participat la competiția „Cel mai puternic pompier”

Doi reprezentanți ai ISU Dâmbovița, din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu, plt. adj. Plop Daniel și plt. adj. Plopeanu Ionel, au participat zilele acestea la etapa națională a Concursului “Cel Mai Puternic Pompier”, care a reunit, la Brașov, peste 90 de salvatori din țară.

Competiția s-a desfășurat pe 3 categorii de vârstă, iar în cadrul acestuia, pompierii militari și-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate.

Concursul a urmărit îmbunătățirea capacităților motrice ale pompierilor, prin parcurgerea unor circuite care dezvoltă deprinderile necesare tehnicilor și manevrelor specifice.

AUTOR: F.S.