Primarul statiunii prahovene Busteni, Mircea Corbu, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ca este „o rusine nationala” sa spui ca megalitii Babele si Sfinxul au fost in Dambovita, așa cum a decis instanța. Edilul a subliniat că Hotărârea de Guvern din 2001 a stabilit că „megaliţii sunt ai Buşteniului”, deși în 2022 Curtea de Apel Pitești a dat câștig de cauză autorităților din Dâmbovița într-un proces care durează de aproape 10 ani.
„Eu nu am dat pe nimeni în instanţă, m-a dat Dâmboviţa pe mine. Eu am o hotărâre de Guvern în care megaliţii, adică Babele, Sfinxul, şi circa 4,2 ha sunt, prin HG, ai oraşului Buşteni. S-a câştigat definitiv grăniţuirea, dar, prin hotărâre de Guvern, megaliţii sunt ai Buşteniului”, a spus primarul din Bușteni. El a adăugat că „e o ruşine naţională să spui că Babele şi Sfinxul au fost la Dâmboviţa”.
În septembrie 2022, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat câştigarea definitivă în instanţă a procesului cu judeţul Prahova privind linia de hotar dintre două judeţe în zona Platoului Bucegi, inclusiv monumentele naturale Babele şi Sfinxul.
„Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa”, a scris atunci preşedintele CJ pe pagina sa de Facebook.
Ulterior, orasul Busteni, in calitate de reclamant, a introdus in instanta o actiune care are ca obiect „litigiu privind domeniul public”, printre parati fiind Consiliul Judetean Dambovita si comuna damboviteana Moroeni.
In cadrul procesului care se afla pe rolul Tribunalului Dambovita, instanta a dispus emiterea unei adrese si catre Ministerul Culturii pentru a comunica daca detine sau poate furniza informatii cu privire la o valoare estimativa a celor doua monumente ale naturii, Sfinxul si Babele, arata datele de la dosar.
Ministerul Culturii a transmis ca, fiind vorba despre monumente ale naturii, recomanda instantei sa se adreseze pentru relatii Ministerului Mediului.
Astfel, la termenul din iunie, instanta a dispus emiterea unei adrese catre Ministerul Mediului, urmatorul termen din dosar fiind stabilit pentru data de 15 octombrie.
AUTOR: F.S.