You are currently viewing „De vorbă cu personalități”- activitate inedită pentru deținuții din Penitenciarul Găești

„De vorbă cu personalități”- activitate inedită pentru deținuții din Penitenciarul Găești

Astăzi, 14 august a.c., specialiștii Sectorului Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Găești, în colaborare cu Marius COCEAN – antrenor Clubul Sportiv „Aleph Club Kick-Boxing” din Pitești, dublu campion mondial kickboxing, au derulat activitatea educativă, intitulată sugestiv „De vorbă cu personalități”.

Manifestarea s-a adresat persoanelor private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Găești, care au primit cu mare entuziasm vizita sportivului, atât din punctul de vedere al sportului practicat, al performanţelor atinse pe plan naţional şi internaţional, cât şi din punctul de vedere al personalităţii sale atât de deschise, sociabile şi de fair-play pe care o afişează, în ciuda notorietăţii de care se bucură.

În considerarea puterii de influențare comportamentală pe care o au exemplele de succes din comunitate pentru persoanele aflate în detenție, sportivul de performanță Marius COCEAN a punctat valențele formative ale sportului în planul personalității și i-a încurajat pe cei 16 deținuți prezenți în continuarea practicarii sportului, pentru dobandirea unui tonus psihic optim.

Activitatea întreprinsă este parte integrantă a proiectului educativ „De vorbă cu personalităţile locale”, proiect inițiat de Administrația Națională a Penitenciarelor, care presupune derularea de întâlniri între persoanele din detenţie şi personalităţi recunoscute pe plan local, ce pot constitui subiecte de reflecţie şi pot canaliza resursele individuale ale celor prezenţi în scopul adoptării unor conduite acceptate în plan social.

Conducerea Penitenciarului Găești apreciază disponibilitatea invitatului de a participa la organizarea activității și adresează mulțumiri pentru aportul adus în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate!