Seria a doua a proiectului „ECO-VOLUNTARI ÎN MUNȚII BUCEGI”, proiect implementat de Asociaţia Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Organizația Națională ”Cercetașii României” Centrul Local „Aventura” din Pitești, cu finanţare din partea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, s-a derulat în perioada 12-16 august 2024, tot în zona dâmbovițeană a masivului Bucegi. De data aceasta, beneficiarii acestei serii de tabără au fost 40 de tineri din județele Dâmbovița, Argeș, Brașov și municipiul București.
Participanții au mers în drumeții, au participat la acțiuni de ecologizare, au învățat să folosească echipamentul montan, dar și cum să aibă grijă de ei, pe cărările montane, iar la finalul taberei, au sărbătorit cu gogoși calde, în acorduri de chitară, în jurul focului de tabără.
„Ziua de vineri a fost mai scurtă, cu sinteza tuturor activităților și premierea participanților. Alături de tricoul primit în ziua turei lungi, au mai fost înmânate diplome, medalii, insigne, adică simboluri ale unei reușite tabere rămasă în sufletul tinerilor. Cinci zile de munte, cinci zile de probe antrenante și diverse povești și realități, adică o impresie cvasi unanimă: muntele poate fi și mai frumos, dacă noi tinerii vom continua să protejăm și să promovăm frumusețile acestuia, atât colegilor noștri, cât și adulților cu care vom reveni pe cărări montane.
Cu prilejul acestei tabere, Bucegii și-au mai câștigat 40 de prieteni care vor deveni ambasadorii minunatelor monumente ale naturii!”, transmit organizatorii.
AUTOR: F.S.