Și totuși.. dacă cineva din jurul nostru își exprimă nevoia de ajutor, însă nu știm ce să îi spunem, ce ar fi doar să fim?

Articolele săptămânale au fost întotdeauna parte din mine, căci așa cum v-am spus în nenumărate rânduri, fiecare paragraf a fost susținut de dorința de a rămâne transparentă în fața voastră, verticală în fața mea și demnă în ambele cazuri. Trecerea timpului a făcut ca această practică a scrierii să devină un obicei al destăinuirii și, în cele mai multe dintre cazuri, articolele săptămânale conțin mărturisiri legate de credințele mele, de principiile mele, de viață în general, dar și de alte diverse lucruri pe care, cumva, sufletul meu abia aștepta să vi le transmită.

Cu toate acestea, însă, există în calendar și zile mai puțin bune, zile în care nu am inspirație, zile în care mintea îmi fuge de la un subiect la altul, zile în care pur și simplu nu simt să spun ceva, zile în care prefer să tac. Ca fiecare dintre noi, am și eu momente în care nimic nu îmi merge bine, în care mă împiedic de toate – momente necesare, dar neplăcute, din viața de zi cu zi. Părtași sau spectatori, ni se întâmplă tuturor. Și-apoi mai sunt și momentele tragice. Momentele despre care nimeni nu vrea să vorbească, considerate încă tabu, chiar dacă ni se întâmplă tuturor și, mai devreme sau mai târziu, vom fi de-a dreptul nevoiți să le conștientizăm prezența în viețile noastre.

Oamenii vorbesc cu greu despre lucrurile care dor și astfel ajung să fie copleșiți de amalgamul de sentimente care îi lovește cu toată forța. Mai multe decât atât, conform dulcelui și clasicului clișeu, puternici nu sunt cei care nu se lasă doborâți, ci cei care, dărâmați la pământ, reușesc să se ridice.

Nu, nu toți au capacitatea de a renaște singuri, de a-și conștientiza problemele și de a le face față, și nu pentru că nu sunt puternici. Să ceri ajutor nu este o rușine, să recunoști că problemele te cuprind din toate părțile, că lucrurile negative pun stăpânire pe mintea ta, că trupul îți este obosit până la epuizare, că emoțiile dau năvală peste simțurile tale și că te năpădesc grozăvii de tot felul nu înseamnă că ești slab. În ultimii ani societatea în care trăim a deschis larg ochii în fața pericolului și a început, cu pași mici, dar siguri, să militeze pentru discuțiile deschise, pentru eliminarea judecăților cu privire la mersul la psiholog, pentru importanța terapiei, dar și pentru nevoia de a vorbi cu cei din jurul nostru despre lucrurile care dor. Și totuși.. dacă cineva din jurul nostru își exprimă nevoia de ajutor, însă nu știm ce să îi spunem, ce ar fi doar să fim?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.