You are currently viewing Pe scena Centrului de Cultură „Mihail Lupescu„ din Fieni, a avut loc concertul „Nu-i singur Iuda vinovat”

Pe scena Centrului de Cultură „Mihail Lupescu„ din Fieni, a avut loc concertul „Nu-i singur Iuda vinovat”

Joi, 10 aprilie 2025, pe scena Centrului de Cultură „Mihail Lupescu„ din Fieni, a avut loc tradiționalul concert pascal „Nu-i singur Iuda vinovat”, susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale „Diaconu Coresi” din Fieni, membri ai Grupului vocal „Allegrino”, coordonați de părintele professor Pleșa Octavian, ca dirijor.

Acest spectacol, cu o tradiție neîntreruptă de mai bine de un deceniu la Fieni, este închinat Învierii Domnului Iisus Hristos, ,,praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, și surprinde prin cântec și poezie, toate momentele esențiale, de la căderea lui Adam din Rai, „,O, Adame, spune nouă”, trecând prin Săptămâna Patimilor și ajungând la Pogorârea la Iad și scoaterea lui Adam, slăvita Înviere și troparul „Hristos a Înviat”!

În acest an, Corul „Allegrino” din Fieni a avut bucuria și onoarea de a fi invitat să cânte, (împreuna cu alte coruri de copii din țară, care fac parte din Programul Național Cantus Mundi), alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” din București, dirijor Anna Ungureanu, la Turneul Național de Sfintele Paști, Spectacolul Extraordinar „Săptămâna Patimilor”, în zilele de 1 aprilie la Casa Tineretului din Câmpina, 11 aprilie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea și 17 aprilie în Aula Magna a Universității Politehnice din București.

AUTOR: F.S.