You are currently viewing AFM a fost astăzi gazda copiilor aflați la „Vânătoare de ouă”

AFM a fost astăzi gazda copiilor aflați la „Vânătoare de ouă”

Educația pentru mediu începe de la cele mai fragede vârste. Tocmai de aceea, astăzi, la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, copii angajaților au fost invitați la un eveniment captivant, dedicat celor mai tineri membri ai comunității. A fost o zi în care jocul, bucuria și învățarea s-au îmbinat armonios, într-un mediu prietenos, în aer liber.

„Activitățile desfășurate – de la tradiționala „Vânătoare de ouă” la jocurile tematice și sesiunile interactive – au avut ca scop nu doar recreerea celor mici, ci și transmiterea unor mesaje esențiale despre protejarea naturii și responsabilitatea față de mediu.
Prin intermediul acestor activități, copiii au învățat ce înseamnă să fii un adevărat „Ranger Junior” – un apărător al mediului care înțelege importanța păstrării echilibrului natural și rolul fiecăruia în acest demers.
Considerăm că educația ecologică timpurie este un pilon esențial în formarea unor generații conștiente, implicate și responsabile. De aceea, ne dorim ca astfel de inițiative să contribuie la familiarizarea copiilor cu misiunea noastră și să le ofere un cadru atractiv în care să descopere valorile respectului față de natură.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei zile pline de energie, zâmbete și lecții valoroase. Protejarea mediului începe cu pași mici, iar acești pași devin mai siguri atunci când sunt însoțiți de educație și implicare”, transmite președintele AFM, Florin Bănică.

AUTOR: F.S.