În ajunul Sărbătorilor Pascale, într-o perioadă în care cele mai multe școli au programat „Săptămâna verde”, la Moreni, timp de patru zile, peste 1.100 de copii și tineri, de la toate instituțiile de învățământ din municipiu, au participat la activitățile incluse în complexul de acțiuni „Culorile primăverii”, organizat de administrația municipală.
Primul pas a fost plantarea de arbori, arbuști și flori în curtea Școlii Gimnaziale nr. 4 Moreni împreună cu elevi și cadre didactice.
Cel de-al doilea pas a constat într-o amplă acțiune de ecologizare și plantare de arbori și arbuști în Parcul de la Blocul Turn ca etapă importantă în transformarea imaginii parcului într-un loc mai curat și mai frumos (locație care în curând va primi denumirea de Parcul Tineretului). De aceea, în fiecare an vom înfrumuseța câte o zonă din municipiul Moreni!
Activitățile au continuat cu ateliere creative și de implicare a copiilor cu autism și a celor care provin din familii defavorizate ca parte importantă a politicilor social-educative ale municipalității morenare.
„Învățarea prin joc a fost unul dintre elementele centrale ale acțiunilor desfășurate la grădinițele din urbea noastră și la care cei mai mici și-au arătat creativitatea și spontaneitatea în cadrul atelierelor interactive.
Un mesaj important a fost transmis de copii la acțiunea care a încheiat frumos toate aceste zile încărcate de bucurie, emoție, zâmbete și creativitate: cu toții vrem să trăim într-un oraș mai curat, mai verde, mai frumos și plin de culoare.
Mulțumesc tuturor celor implicați, mulțumesc copiilor, cadrelor didactice și părinților, mulțumesc colegilor mei! De asemenea, vreau să mulțumesc pentru sprijinul acordat Petrom – OMV și Ocolului Silvic Moreni!”, transmite primarul municipiului dâmbovițean, Gabriel Purcaru.
AUTOR: F.S.