You are currently viewing Maestrul Cristian Măcelaru a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti

Maestrul Cristian Măcelaru a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti

Cristian Măcelaru, dirijor de renume internaţional şi director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, a primit, marţi, la Ateneul Român, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti, distincţie acordată de primarul general interimar Stelian Bujduveanu.

În cadrul ceremoniei au vorbit managerul Filarmonicii „George Enescu”, maestrul Marin Cazacu, și muzicologul Valentina Sandu-Dediu, membru corespondent al Academiei Române, care a susținut un Laudatio.

Am moștenit iubirea pentru muzică de la părinții mei, doi oameni simpli, dar dedicați culturii, care mi-au stimulat curiozitatea și astfel mi-au deschis drumul spre orizonturi negândite. Am avut șansa unei educații profunde, oferite de profesori dedicați și inspirați. În același timp, am primit și o educație ‘furată’, prin orele clandestine pe care le petreceam ascuns sub scaunele sălii de concerte, acolo unde Filarmonica Banatul, din orașul meu natal, repeta zilnic”, a afirmat Cristian Măcelaru.

Rămâne menirea noastră, a artiștilor, de a dărui lumii o oglindă în care să-și regăsească imaginea – uneori gingașă sau timidă, ca în muzica lui Schubert sau Chopin, alteori certă și convingătoare, ca în muzica lui Beethoven sau Brahms, poate plină de dragoste și melancolie, ca în cea a eroului nostru, George Enescu. Dacă suntem cu adevărat creați după chipul Creatorului, atunci doar prin reflecția pe care arta ne-o oferă putem întrezări adevărul. Cultura este temelia cunoașterii de sine și a lumii din jur, iar munca fiecărui artist devine esențială pentru a ne reaminti de valorile universale care ne unesc. Vă mulțumesc din inimă pentru această onoare, care îmi permite să port Bucureștiul și mai aproape în suflet. Promit să cinstesc acest titlu prin tot ceea ce voi continua să fac în slujba artei și a muzicii”, a adăugat Măcelaru.

Distins cu un prestigios Premiu Grammy, dirijorul Cristian Măcelaru este considerat astăzi unul dintre cei mai apreciaţi profesionişti ai generaţiei sale. În prezent este director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, director muzical al Orchestrei Simfonice din Cincinnati şi al Orchestrei Naţionale a Franţei, precum şi dirijor principal şi director artistic al Orchestrei Simfonice World Youth de la Centrul de Arte Interlochen. De asemenea, activează ca partener artistic al Orchestrei Simfonice WDR din Köln şi conduce direcţia muzicală a Festivalului de Muzică Contemporană Cabrillo în Santa Cruz, California.

Editor: IFA