You are currently viewing Sicriul cu rămăşiţele domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, aduse în țară, depus la Palatul Cotroceni

Sicriul cu rămăşiţele domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, aduse în țară, depus la Palatul Cotroceni

Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Grigore Alexandru Ghyka, ultimul domn al Moldovei, este depus duminică, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, ca urmare a unei decizii a preşedintelui Nicuşor Dan, apoi vor fi înhumate la Iaşi.

Rămăşiţele pământeşti ale domnitorului au fost deshumate vineri din cimitirul localităţii franceze Le-Mée-sur-Seine şi au fost aduse în ţară.

Parcursul istoric al țării noastre a fost definit de intervențiile majore ale unor figuri remarcabile care, prin decizii ferme, au făcut posibilă întemeierea și modernizarea unor instituții. O astfel de personalitate emblematică a fost Grigore Alexandru Ghyka, domn al Moldovei între 1849–1853 și 1854–1856.

Grigore Alexandru Ghyka a pus binele comun mai presus de interesele proprii, promovând principii moderne de guvernare și dreptate socială. În timpul domniei sale, au fost adoptate reforme esențiale pentru societate, precum dezrobirea romilor, abolirea cenzurii sau reducerea taxelor comerciale. De numele său se leagă înființarea Jandarmeriei Române, după model francez, dar și prima maternitate publică din țară, Institutul Gregorian, finanțată din fonduri personale.

Prin repatrierea rămășițelor pământești ale Domnitorului Ghyka, statul român face un gest de restituire morală și de prețuire a unei personalități unice. România își reunește astfel simbolic istoria cu prezentul, aducând acasă un domnitor vizionar, care a trăit și a acționat pentru modernizarea societății în numele libertății, al dreptății și al demnității naționale,” a transmis președintele Nicușor Dan.

Accesul în Complexul „Palat Cotroceni” se realizează în intervalul 10:00-20:00, în baza documentului de identitate. Pentru acordarea accesului în incinta Complexului, publicul se va supune unui control de securitate individual şi al bagajelor, la solicitarea personalului de securitate, notează News.ro.

Traseul de vizitare va fi: intrare la Poarta Leu Pietonal (Bulevardul Geniului, nr. 1-3) şi ieşire pe la poarta principală din Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu. Nu este permis accesul cu flori sau lumânări în interiorul clădirii Palatului Cotroceni. Florile sau lumânările NU se pot depune personal la catafalc. Acestea pot fi depuse în pridvorul Bisericii Cotroceni.

Persoanele prezente la Palatul Cotroceni pentru a-şi aduce omagiul la catafalc sunt rugate să respecte următoarele reguli:

  • să respecte măsurile de ordine interioară şi să coopereze cu personalul specializat al Serviciului de Protecţie şi Pază pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea şi în interiorul Palatului Cotroceni;
  • să respecte orarul activităţilor şi traseul de deplasare stabilit de organizatori, precum şi indicaţiile personalului specializat al Administraţiei Prezidenţiale şi al SPP;
  • să NU aducă obiecte personale (volume, scrisori, ilustrate, documente sau fotografii).

Editor: IFA