You are currently viewing Penitenciarul Găești se alătură campaniei naționale „În spatele gratiilor, oameni pentru oameni”

Penitenciarul Găești se alătură campaniei naționale „În spatele gratiilor, oameni pentru oameni”

Administrația Națională a Penitenciarelor a lansat campania „În spatele gratiilor, oameni pentru oameni”, un proiect care aduce în atenția publicului fața nevăzută a sistemului penitenciar și misiunea celor care lucrează, zi de zi, în spatele zidurilor.

Inițiativa oferă o perspectivă reală asupra unei lumi adesea judecate doar prin prisma aparențelor. Campania nu este un exercițiu de imagine, ci o mărturisire sinceră despre oamenii care poartă uniforma și contribuie la reabilitarea, educarea și protejarea societății.

Prin această serie de materiale, publicul este invitat să descopere poveștile autentice ale polițiștilor de penitenciare – psihologi care ascultă traume, dascăli în uniformă care îi ajută pe deținuți să redescopere învățarea la vârste mature, agenți care veghează ore în șir la siguranța tuturor. Fiecare episod va dezvălui un fragment dintr-o lume complexă, marcată de disciplină, empatie și curaj.

Penitenciarul Găești s-a alăturat campaniei, transmițând un mesaj de susținere.

„Ne alăturăm campaniei Administrației Naționale a Penitenciarelor și susținem curajul oamenilor din umbră, care, zi de zi, aduc lumină unei misiuni nevăzute.”

Campania „În spatele gratiilor, oameni pentru oameni” își propune să aducă mai aproape de societate umanitatea din spatele uniformei, să arate că dincolo de gratii există profesioniști care lucrează pentru oameni, nu împotriva lor, într-o misiune tăcută, dar esențială.

AUTOR: F.S.