Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliției Române informează că, în această seară, valorile de trafic sunt ridicate pe principalele artere de întoarcere dinspre stațiunile montane și zonele turistice, odată cu revenirea din minivacanța de 1 Decembrie.
Cel mai aglomerat sector este Autostrada A1 București – Pitești, unde traficul se desfășoară cu viteză redusă pe sensul de mers către Capitală. De asemenea, pe Autostrada A3 București – Ploiești, valorile de trafic sunt în creștere în direcția spre București, însă fără blocaje majore.
Pe DN 1 Ploiești – Brașov, arteră intens circulată la final de weekend, s-au format coloane de autovehicule între Predeal și Bușteni, precum și în Comarnic, pe sensul de coborâre spre Ploiești, zone unde se circulă alternativ și cu opriri frecvente.
În rest, traficul este fluent pe Autostrăzile A1 Sibiu – Deva și Deva – Nădlac, dar și pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu.
Polițiștii rutieri recomandă șoferilor prudență și calm la volan, evitarea depășirilor riscante, respectarea limitelor legale de viteză și menținerea unei distanțe suficiente față de autovehiculul din față. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să nu urce la volan obosiți și să nu consume alcool sau substanțe interzise înainte de condus.
Pe fondul oboselii acumulate și al traficului intens de la întoarcerea din minivacanță, polițiștii reamintesc importanța unei conduite preventive și a răbdării, pentru ca fiecare călătorie să se încheie în siguranță.
AUTOR: F.S
















