You are currently viewing Militarii veterani în activitate, ignorați de guvernanți

Militarii veterani în activitate, ignorați de guvernanți

Reprezentanții Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” au participat, miercuri, la discuții privind înființarea a ceea ce știa că va fi  ,,Secretariatul  de stat pentru veterani și rezerviști”.

Președintele AMVVD, Marius Apostol, Dan Cosma, prim-vicepreședinte și Adrian Iloiu, vicepreședinte au reprezentat AMVVD la întâlnirea de constituirea a grupului de lucru care urmează să se ocupe de înființarea noii structuri destinată veteranilor și rezerviștilor, cel puțin asta știau reprezentanții AMVVD la acel moment.

Cu ceva timp în urmă conducerea AMVVD fusese sunată, de consilierul doamnei senator Ecaterina Andronescu, pentru o întrevedere referitoare la înființarea unui secretariat  de stat, subliniem, sub denumirea de SECRETARIAT DE STAT PENTRU VETERANI ȘI REZERVIȘTI, și urma ca la aceste discuții să se formeze un grup de lucru pentru înființarea acestuia și participarea la aceste discuții a doamnei senator.

La fața locului, reprezentanții AMVVD au avut parte de o mare surpriză: dintre asociațiile invitate la discuții, doar asociația noastră, Asociația Veteranilor de Război, Liga Militarilor Profesioniști și Forumul Structurilor Asociative ale Militarilor erau asociații despre care putem spune că ar fi fost cele mai îndreptățite să constituie acest grup de lucru, restul asociațiilor de rezerviști prezente azi la Cercul Militar, respectiv cele ale serviciilor de informații considerăm că ar fi trebuit să participe ca observatori, în nici un caz ca inițiatori ai acestui proiect.

Dar surprizele nu s-au oprit aici. Deși invitați la discuții, generalul de brigadă (r) Ion Dănilă, secretar general al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, care nu este nici veteran de război nici veteran al teatrelor de operații, ne-a precizat că nu avem ce căuta în grupul de lucru deoarece Secretariatul de Stat ce urmează a fi înființat se va ocupa doar cu problemele rezerviștilor, nu și ale veteranilor din Teatrele de Operații, mulți dintre ei încă militari activi. Mai mult decât atât a afirmat că nici nu ar trebui să se numească veterani, militarii care sunt în activitate și au fost în Teatrele de Operații. Nu înțelegem cum un general care nu a participat nici în război nici în teatrele de operații poate fi secretarul unei asociații de veterani de război, și care nici măcar nu cunoaște legea privind veteranii din teatrele de operații și ignoră sacrificiile veteranilor care și-au vărsat sângele în Teatrele de Operații sau au rămas cu sechele pentru tot restul vieții.

Deși reprezentanții AMVVD au argumentat faptul că nu este necesară înființarea acestei structuri finanțate din bani publici, în condițiile în care include, în special, asociații ale serviciilor de informații și exclude militarii veterani din Teatrele de Operații în activitate, care au servit țara și datorită cărora România este respectată ca partener NATO, hotărârea organizatorilor a rămas neclintită. În lipsa unui dialog constructiv și mai ales a faptului că organizatorii evenimentului aveau un plan bine stabilit de acasă și nu acceptau alte idei,  AMVVD a părăsit sala de ședință.

În aceste condiții, AMVVD solicită public doamnei senator Ecaterina Andronescu să lămurească proiectul ,,Departamentului de Stat pentru rezerviști”, care, așa cum a afirmat la această ședință consilierul dânsei, se dorește a fi făcut pe scheletul departamentului american pentru veterani (paradoxal având în vedere că nu se referă la aceștia). Vrem să punctăm faptul că acest consilier al doamnei senator a fost militar în legiunea străină și ar fi fost normal să fie de partea veteranilor și mai ales să păstreze destinația acestui secretariat așa cum era prevăzut în momentul când am fost solicitați să facem parte din acest proiect.

De asemenea, solicităm ca acest proiect să fie pus în dezbatere publică pentru ca înființarea acestuia să fie făcută în deplină cunoștință a opiniei publice, având în vedere că va fi susținut din bani plătiți de contribuabili, și a tuturor celorlați factori interesați.

Sursa: Comunicat AMVVD