Beția puterii este cea mai periculoasă boală care amenință fauna politică. O demonstrează din plin fostul lider al social-democraților dâmbovițeni, ”ejaculat” (vorba lui Vanghelie!) din partid la ordinul lui Liviu Dragnea.
De când a devenit, fără voia lui, senator independent, Adrian Țuțuianu pare să-și fi pierdut busola. După ce timp de mulți ani a condus PSD și județul Dâmbovița ca pe propria-i moșie, numind sau mazilind oameni în funcții după bunul său plac, s-a trezit, aproape peste noapte, pus pe linie moartă, detronat, exilat alături de muritorii de rând.
Pentru cine a urmărit traiectul politic a d-lui Țuțuianu, figura spășită și poza de victimă inocentă a malversațiunilor demonicului dictator Dragnea nu fac decât să stârnească zâmbete amare. În Dâmbovița, Adrian Țuțuianu s-a făcut remarcat prin același comportament discreționar, arbitrar și lipsit de măsură pentru care îl arată cu degetul pe liderul din Kiseleff.
Ba, chiar am putea spune că Liviu Dragnea ar avea multe de învățat de la Adrian Țuțuianu, despre cum poate fi transformat un partid și un județ în feude supuse voinței – și toanelor – unui singur om.
Dacă lui Liviu Dragnea i-au trebuit mai bine de 15 pentru a transforma Teleorman după chipul și asemănarea sa, Adrian Țuțuianu a ars etapele, reușind ca în doar șase ani să dețină controlul politic și administrativ absolut în Dâmbovița.
Previzibil, ca și în cazul Teleorman, de pierdut au pierdut cetățenii. Au fost șase ani de stagnare, în cel mai fericit caz, ani în care mai toate resursele au fost dirijate, din interese pur electorale, de partid, către proiecte minore și fără nici un impact în dezvoltarea județului – dar cu un bun câștig electoral.
În perioada 2012-2016, cât timp președinte al Consiliului Județean Dâmbovița a fost cel căruia îi plăcea să i se spună Șeriful, nu a fost demarată nici măcar o investiție cât de cât importantă. Timp de patru ani, Adrian Țuțuianu a tot rostogolit aceleași promisiuni găunoase: Stadion nou, Mall, 4 benzi pe DN 71 Bâldana-Sinaia, 4 benzi pe DN7 Bâldana-Titu, drumul din munte, pârtii de schi, dezvoltarea turismului montan, cinematograf, investitori, locuri de muncă etc. VORBE!
La capitolul fapte este de remarcat că nici măcar să ducă la bun sfârșit proiectele începute de precedenta administrație județeană, nu a reușit – Trans Bucegi fiind cel mai bun exemplu în acest caz. Asta nu l-a împiedicat să taie panglici după panglici la proiectele implementate de predecesorul său, demonizatul Florin Popescu, ”uitând” să amintească paternitatea proiectelor, însușindu-și discret meritele pentru respectivele investiții.
Cel care pentru a ajunge în fruntea PSD Dâmbovița a săpat temeinic, sârguincios și tenace poziția mentorului și binefăcătorului său politic, Ion Stan (pe care, spune gura târgului, l-ar fi ”ajutat” să ajungă la închisoare – dar nu putem confirma o astfel de ipoteză, așa că rămâne la stadiul de bârfă), a crezut că poate aplica același scenariu și șefului cel mare al PSD, ceea ce l-a adus în conflict direct cu Liviu Dragnea. Iar ”Daddy” i-a aplicat același tratament pe care Țuțuianu însuși la administrat indezirabililor din feuda sa: judecata sumară în partid și piciorul în dos!
Dl. Țuțuianu nu ar trebui să se plângă, dat fiind că a aplicat exact același tratament tuturor celor care, în Dâmbovița, au îndrăznit să-i pună la îndoială autoritatea absolută, dintre victime cel mai răsunător nume fiind cel al fostului președinte CJD, Alexandru Oprea, fost colaborator apropiat și unul dintre artizanii victoriei electorale a lui Adrian Țuțuianu, din 2012.
Rămas fără poziția de președinte al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu a pierdut automat și poziția de șef absolut peste județ. Grea lovitură!
Asemenea drogaților care nu-și mai iau drogul, dl. Țuțuianu pare să traverseze o perioadă extrem de dificilă, un soi de sevraj, cu efecte dintre cele mai ciudate: dl. Țuțuianu își face… grup parlamentar.
Ar fi de râs, dacă nu ar fi trist. Trist, pentru că cineva care a fost, totuși, Ministru al Apărării și vicepreședinte al Senatului se pune în fruntea unui grup de 7 (șapte) traseiști insignifianți, provenind din mai multe partide, pentru beneficii altminteri minore. Adrian Țuțuianu a solicitat asigurarea secretariatului tehnic, mijloace de transport şi logistica necesară pentru desfășurarea corespunzătoare a activității noului grup parlamentar, pe care l-a numit UNIREA și al cărui lider s-a autoproclamat.
Cum spuneam mai sus, ar fi de râs dacă nu ar fi trist. Până nu de mult atotputernic stăpân al județului, al cărui cuvânt era lege în Dâmbovița, nu mai este nici măcar umbra celui care a fost. E doar un politician mărunt care se întovărășește cu alți politicieni asemenea lui, mărunți, pentru a prinde câteva firimituri de la masa puterii: secretare, mașini și ceva firfirei pentru plata telefonului.
Ia spuneți, nu e trist?!
Foto: gandul.info