Abia revenit în fruntea CJD, Alexandru Oprea nu are nicio clipă de respiro. Multitudinea problemelor care s-au acumulat în timp, situația nu tocmai roză a nor proiecte de investiții importante și termenele-limită ale altora, care se apropie amețitor, nu îi lasă proaspăt (re)alesului președinte al CJD prea multe opțiuni.
Astăzi, după ședința CJD în care a fost aprobat bugetul pentru anul 2019, Oprea s-a întâlnit cu 38 de primari dâmbovițeni. Pentru buna gestionare a investițiilor din județul Dâmbovița, conducerea CJD a convocat întâlniri și cu ceilalți edili dâmbovițeni și constructori care au în derulare proiecte în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.
Imediat după aceea, președintele CJD a vizitat Moreni și Răzvad, două localități în care sunt în derulare mai multe proiecte de investiții.
Potrivit informațiilor furnizate de Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița, ”Vizita pe teren a debutat la obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare DC 9 A”. A fost vizat sectorul care cuprinde strada Căpitan Pantea, unde, în prezent, se află în derulare lucrări pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt.
Primind alocații de la bugetul de stat, pentru intervalul 2015-2020, în valoare totală de 4.625.280 lei, proiectul se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală și este finalizat în procent de 92%. Suma care a mai rămas de decontat este de 414.865,74 lei.
Cea de-a doua oprire a fost la obiectivul ”Extindere rețea publică apă și canal – cartier Țuicani”. Obținând finanțări de la bugetul de stat în valoare totală de 4.485.806,57, investiția este realizată în procent de 90%.
De asemenea, în localitatea Răzvad, au fost vizitate două obiective derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) – centru de zi (Răzvad) și pod (sat Gorgota). Tot în satul Gorgota, a fost verificat stadiul de execuție a lucrărilor la un obiectiv aflat în același program guvernamental. Este vorba despre ”Extinderea sistemului de alimentare cu apă în satul Gorgota, comuna Răzvad”, investiție a cărei valoare totală a sumelor alocate din bugetul de stat este de 5.345.261,68 lei.
Ultima oprire a fost în satul Valea Voievozilor, unde au fost vizitate și două străzi aflate în modernizare prin asfaltare, finanțate din bugetul local.
Stadiul lucrărilor la obiectivele de investiții este unul avansat, în conformitate cu graficele asumate prin contracte.”