Dragi Dâmbovițeni, alegerile de duminică sunt despre viitorul prosper al țării noastre în Uniunea Europeană. Trebuie să mergeți la vot și să-i alegeți pe cei mai performanți candidați la alegerile europarlamentare.
PSD a demonstrat că programul de guvernare a fost pus în practică într-un mod profesionist, iar rezultatele vorbesc de la sine. În ultimii doi ani și jumătate, măsurile luate de Guvernul PSD-ALDE au îmbunătățit viața fiecărui român.
Iată câteva cifre care susțin acest lucru:
- salariul minim brut s-a majorat cu 66%, iar puterea de cumpărare a românilor a crescut;
- productivitatea muncii a crescut – realitatea arată că este de 4 ori mai mare în România decât în Uniunea Europeană;
- subvențiile agricultorilor au fost acordate la timp – este vorba de peste 8 miliarde de euro investiții directe în producția agricolă locală;
- reconstruirea a mii de km de sisteme de irigații, prin care s-a asigurat apă gratis pentru mai mult de 1,4 milioane de hectare, a fost finanțată;
- fondul pentru bursele studenților a crescut de două ori și jumătate, iar transportul le-a fost asigurat gratuit oriunde în țară;
- salariile profesorilor și ale medicilor au crescut și a fost majorat punctul de pensie.
PSD a demonstrat că se poate face performanță economică în România, chiar și atunci când alții îl luau pe ”nu se poate” în brațe. Se poate trăi, învăța, munci și fiecare cetățean poate beneficia de cele mai bune servicii la noi în țară. Românii nu mai trebuie să fie nevoiți să plece în altă țară pentru un câștig decent. Părinții trebuie să aibă șansa să muncească lângă copii, nu printre străini.
Investițiile făcute de PSD de la agricultură și până la IT și industrie – au redat speranța pentru mii de români care erau nevoiți să muncească în alte țări pentru un salariu de 500 – 1000 de euro. Acum, pot câștiga chiar mai bine acasă.
Dragi Dâmbovițeni,
Când ajungeți în cabina de vot vă rog să cântăriți bine unde puneți ștampila. Eu vă îndemn să votați echipa PSD care a demonstrat că muncește pentru români, o echipă care are rezultate, indiferent de câte piedici au fost puse de Președinte sau de opoziție.
Cifrele nu mint! Investițiile se văd! Creșterea economică a fost recunoscută de Europa și de cei mai aprigi critici ai noștri.
România poate fi dezvoltată cu ajutorul banilor europeni, iar PSD a demonstrat că poate atrage bani europeni chiar și când blocajul a fost maxim pentru țara noastră! Cu bani europeni vom construi spitale, școli, drumuri și vom sprijini antreprenorii locali să-și vândă marfa la un preț corect.
PSD este partidul care militează pentru eliminarea dublului standard, pentru integrarea României în Spațiul Schengen, pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, pentru consolidarea poziției țării noastre în familia europeană.
Milităm pentru o Europă unită, pentru o Românie europeană.
ROMÂNIA MERITĂ MAI MULT!
Claudia GILIA, Deputat PSD