You are currently viewing Dâmbovița: Parteneriat pentru combaterea tuberculozei!

Dâmbovița: Parteneriat pentru combaterea tuberculozei!

  • Post category:ACTUAL / SOCIAL

Marți, 25 februarie 2020, începând cu ora 11:00,  în Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița se lansează parteneriatul proiectului de screening al tuberculozei în județul Dâmbovița.

Proiectul: „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”  este implementat de Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” împreună cu organizația Romanian Angel Appeal  în beneficiul comunităților din județul Dâmbovița și vizează 6  comune unde au fost depistate cazuri de tuberculoză în 2018.

În perioada următoare, o caravană dotată cu aparatură de radiologie și tehnică de depistare rapidă a infecției tuberculoase se va afla în județul Dâmbovița în cele 6 localități cu incidență mare a tuberculozei.

Județul Dâmbovița se află în partea a doua a clasamentului național în ceea ce privește incidența tuberculozei, cu un număr de bolnavi 10 ori mai mare decât media țărilor din Uniunea Europeană.

Este vorba despre cel mai amplu proiect de screening al tuberculozei derulat de Ministerul Sănătății în Romania în ultimii 30 de ani și marchează cea mai vizibilă componentă publică de luptă împotriva infecției cauzate de bacilul Koch în condițiile în care România este țara din Uniunea European cel mai grav afectată de tuberculoză.

Județul Dâmbovița înregistrează conform statisticilor Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control a Tuberculozei o incidență de 44.7 îmbolnăviri la suta de mii de locuitori.