Prinși în conflictele surde dintre spațiul european și nord atlantic pe de o parte și cel asiatic pe de altă parte, între alegerile primare din SUA și evoluția unui virus cu denumire prețioasă, aproape monarhică, uităm sau nu observăm, sau poate amândouă, întâmplător sau deloc întâmplător, evenimentele ce se succed cu repeziciune la granițele Europei.
Zeci de mii, sute de mii, iar potrivit unor estimări ce se dovedesc din ce în ce mai credibile, câteva milioane de refugiați, au traversat Turcia și iau cu asalt granițele Europei.
Astăzi, Bătrâna Doamnă, leagănul unei culturi și civilizații străvechi, ce și-a răspândit valorile în întreaga lume, contribuind decisiv la civilizația contemporană, își trăiește drama propriei toleranțe. După prăbușirea Imperiului Roman a dispărut o formă de organizare administrativă, unitară, iar în locul lui s-au ridicat națiuni independente care au în comun două trăsături esențiale, modul de organizare administrativă, împrumutat de la romani, și Creștinismul. Sigur, a mai fost Sfântul Imperiu Roman de națiune germană, ori diferitele imperii creștine, dar, în mare paradigma aceasta este: civilizație administrativă, dar și tehnică romană, filozofie greacă și credința creștină care le-a unit, finisat și dezvoltat. Prin urmare, acești doi piloni ai spațiului europen au determinat evoluția societății în ultimele două milenii, pe aproape tot cuprinsul mapamondului, pentru că modelul statului creștin a fost „exportat” atât în cele două Americi cât și într-o mare parte a Africii.
De două mii de ani modelul Europei creștine a reprezentat motorul și fundamentul evoluției și al bunăstării, spațiul geografic al „Bătrânului continent” devenind și atunci dar și acum „o terra mirabilis” spre care s-au îndreptat multe seminții.
Presiunea migratoare de la granițele Uniunii Europene poate nu ar fi atât de relevantă dacă ar fi scoasă din context, însă ea are loc pe fondul unor acțiuni repetate, a se vedea deschiderea granițelor din perioada 2016-2017, recrudescența fundamentalismului islamic, secularizarea accentuată și globalizarea rapidă, și, nu în ultimul rând, modului greșit de aplicare a politicilor sociale de corectare a natalității și combatere a îmbătrânirii populației în acest spațiu.
Deschiderea granițelor pentru o migrație masivă a unor populații pentru care integrarea în noua cultură nu este un deziderat ci mai degrabă un mijloc de întreținere a unor conflicte interreligioase, alimentarea unor dorințe de enclavizare a unor populații de alte religii decât cea creștină, fac să zguduie din temelii modelul statului creștin ce s-a dezvoltat în ultimele două milenii!
Rog pe cei ce doresc să vadă transformarea prin care au trecut statele din nordul Africii, și, cel mai important, să urmărească structura confesională a țărilor din vestul Europei.
Astăzi în orașele din Olanda, Germania, Franța întâlnim cartiere întregi cuprinse de segregare, burca este omniprezentă, uneori obligatorie, iar toleranța este înlocuită cu fundamentalismul islamic.
Importul de populație care nu se integrează în țara de adopție și își dezvoltă propriile modele culturale și religioase va schimba structura populației europene.
În mai putin de zece ani în numeroase țări occidentale numărul nou născuților ce provin din familii creștine va fi mai mic decât cel al nou născuților din familii musulmane.
Pentru această stare nu sunt vinovați nici unii, nici alții pentru că ce se va întâmpla în viitorul apropiat este consecința modului în care astăzi înțelegem „să tratăm” fenomenele ce se produc la granițele Europei, ocupându-ne de false teme de pe agenda zilei și nu de ceea ce unii analiști au numit aceste mișcări de populație veritabile „bombe umane”.
Fără a fi apocaliptic, atunci, zic și eu, cât încă mai pot, „Quo Vadis, Domine?”