Joi, Guvernul Cîţu va sta în faţa votului de învestitură. O propunere de Guvern cu 7 miniştri respinşi de comisiile de specialitate ale Parlamentului. Aşa arată Guvernul României, în viziunea PNL! Un grup de oameni care nu fac faţă responsabilităţilor de miniştri, un grup incompetent pus să conducă ţara într-un moment extrem de dificil, de către un Preşedinte iresponsabil, răzbunător și impasibil în fața problemelor românilor.
Un Guvern după chipul şi asemănarea celui care l-a încropit, respins el însuşi de trei ori şi care, se încăpăţânează să nu ţină cont de faptul că cei respinşi au primit de două ori aviz negativ şi să nu vină cu alte propuneri. Cîţu are datorii faţă de colegi, pentru care sacrifică România şi pe români.
Uitându-mă astăzi către Guvernul României îmi dau seama că PNL nu vrea să guverneze. Cîțu nu face nici cel mai mic efort de a convinge celelalte partide să voteze Guvernul pentru că sarcina trasată acestuia nu este guvernarea, ci lipsa ei. PNL are un singur proiect de ţară – alegeri anticipate.
Ultimele evoluții arată că Guvernul PNL este total depășit de criza îmbolnăvirilor cu coronavirus și incapabil să ia măsurile care se impun în situații de criză.
Pe de altă parte ce guvernare să aşteptăm de la un premier care ca ministru a avut „performanţe” notabile precum: creșterea euro la un nivel istoric, scăderea economiei, creşterea nivelul datoriei externe?
Şi totuşi… România se confruntă cu ameninţarea globală a virusului Covid – 19. Sănătatea populaţiei nu trebuie să fie la mila cuiva. În timp ce PNL este bolnav de anticipate, românii riscă să se îmbolnăvească de coronavirus.
PNL este mai preocupat de calculele politice și electorale decât de pregătirea măsurilor de prevenție și de gestionare a unei epidemii ce se anunță încă din luna decembrie 2019.
Şi atunci, cum să credem că PNL vrea binele României, când pas cu pas ne arată că nu-i pasă decât de o mână de oameni din interior care vor o ţară în derivă pentru a-şi asigura nişte privilegii.
PNL este ca un virus pentru România şi pentru români, pentru că nu-i pasă decât de existenţa sa, indiferent ce efecte va avea asupra oamenilor.
Claudia GILIA, Deputat PSD