You are currently viewing Alți trei liberali, infectaţi cu coronavirus de senatorul Vergil Chiţac

Alți trei liberali, infectaţi cu coronavirus de senatorul Vergil Chiţac

  • Post category:ACTUAL
Trei politicieni liberali care au participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, alături de senatorul Vergil Chiţac, au fost infectaţi cu coronavirus.

„Sunt confirmaţi pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public Adrian David Nicolae. Toţi trei se află în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea Biroului Permanent Naţional a PNL la care a participat şi senatorul Chiţac, şi ieri nu au fost prezenţi la reuniunea Biroului Executiv al PNL”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului.

Numărul persoanelor infectate pe teritoriul României a ajuns astfel la 102.

Odată ce numărul de cazuri a depăşit 100, se intră în scenarul 3 care presupunea, în estimarea iniţială a autorităţilor, „transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

Reamintim că senatorul PNL Vergil Chiţac a fost depistat pozitiv, vineri, cu Covid-19, el intrând în contact cu mai mulţi lideri politici şi parlamentari ai PNL, inclusiv cu premierul României.

Senatorul nu s-a autoizolat imediat după reuniunea respectivă a NATO, el mergând la Parlament, unde a participat la o şedinţă a conducerii PNL în care a fost validată lista candidaţilor la alegerile locale. La eveniment au fost prezente peste 100 de persoane.