You are currently viewing Guvernul promite un ajutor de 10 miliarde de lei cu dobanda zero pentru firme

Guvernul promite un ajutor de 10 miliarde de lei cu dobanda zero pentru firme

  • Post category:ACTUAL

Executivul intenționează să acorde IMM-urilor garantii pentru a avea acces la capital de lucru cu dobanda zero in valoare de pana la 10 miliarde de lei, impactul pozitiv in economie fiind estimat la circa 70 miliarde lei, a scris, duminica seara, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finantelor, Florin Cîțu.

O mică parte din pachetul substantial de sustinere a economiei. Suntem gata sa oferim garantii pentru ca IMM-urile sa aiba acces la capital de lucru cu dobanda zero, fara alte comisioane, cu perioada de gratie extinsa, in valoare de pana la 10 miliarde lei. Impactul pozitiv in economie (este) estimat la aproximativ 70 miliarde lei, a scris Cîțu pe pagina de socializare.

Acesta declarase sambata ca economia Romaniei va avea nevoie, daca ultimele estimari privind cresterea economica in Uniunea Europeana se adeveresc, de un pachet substantial de resurse financiare, de cel putin 1% din PIB.