You are currently viewing ARMATA  este pregătită să sprijine autorităţile în criza actuală

ARMATA este pregătită să sprijine autorităţile în criza actuală

  • Post category:ACTUAL

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu preşedintele Romaniei pe care l-a asigurat că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei

Potrivit lui Ciucă, şeful statului s-a interesat de stadiul implementării măsurilor de protecţie şi acţiune împotriva COVID-19.

‘L-am informat pe preşedintele României despre acţiunile întreprinse la nivelul MApN şi l-am asigurat că militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei”, a spus Nicolae Ciucă.

De asemenea, ministrul Apărării spune că a discutat, prin sistemul de videoteleconferinţă, cu şefii spitalelor militare, Direcţiei medicale şi cu cel al Institutului Cantacuzino despre măsurile în curs de implementare sau cele care urmează să fie luate la nivelul MApN pentru prevenirea şi limitarea efectelor COVID-19.

„Am analizat totodată zonele unde personalul militar deja acţionează, cât şi structurile pregătite să acţioneze la solicitarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei„, precizează Nicolae Ciucă.