„Solicit o atenţie pentru dezinfectarea spaţiilor comune. Trebuie să impuneţi autorităţilor locale să realizeze dezinfectarea spaţiilor, indiferent că e vorba de mijloacele de transport în comun, că este vorba de instituţii care trebuie să asigure dezinfectarea, şi aici va trebui să vă asiguraţi că există toate cantităţile necesare pentru a realiza procesul de dezinfectare.
Una dintre metodele de răspândire a virusului este prin contact şi virusul trăieşte o perioadă destul de lungă pe suprafeţe. Suprafeţele care sunt atinse de mai mulţi oameni, cum sunt clanţe, bare, cărucioare şi alte categorii de suprafeţe, butoane de lift, sunt suprafeţe prin care se poate transmite virusul – şi aici va trebui să ne asigurăm că se iau toate măsurile”, a declarat Ludovic Orban, joi, la videoconferinţa cu preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, prefecţii şi şefii instituţiilor publice deconcentrate pe tema gestionării epidemiei COVID-19.
În acelaşi context, el a subliniat că ITM-urile trebuie să asigure, împreună cu DSP-urile, informarea corectă a angajatorilor, cu privire la condiţiile de la locurile de muncă.
„Este extrem de important ca ITM-urile să se concentreze pe această activitate, pentru că este clar că trebuie să menţinem în activitate capacităţi de producţie, tot ceea ce înseamnă comerţul, farmaciile şi toate celelalte activităţi care trebuie să se desfăşoare în condiţii normale, furnizarea de energie, furnizarea serviciilor şi utilităţilor publice. Trebuie să ne asigurăm că se iau toate măsurile sanitare, la locul de muncă, pentru a feri angajaţii care vin la muncă de riscul contaminării cu virus”, a afirmat Orban.