În perioada 16 – 22 martie 2020, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la 122 de evenimente: 15 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti etc.), 76 incendii de vegetație, 12 acţiuni pentru asigurare zonă, 16 acţiuni pentru asistenţă persoane, o misiune pirotehnică şi două acţiuni la alte situaţii de urgenţă (deblocări de ușă). Echipajele SMURD din cadrul ISU ”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit în această perioadă la 163 cazuri medicale.
Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată, 27 controale de specialitate pe linia prevenirii incendiilor la instituții publice și operatori economici din judeţ, dintre care: 23 la lăcaşuri de cult, 2 la unități de învățământ, 1 la unități administrativ-teritoriale, 1 la unități de îngrijire a sănătăţii. S-au aplicat 30 sancțiuni contravenționale principale constând în 29 avertismente și o amendă în cuantum de 500 lei. Pe timpul controalelor au fost defășurate și activități de informare preventivă. Nu au fost aplicate sancțiuni complementare. A fost acordată asistenţă tehnică de specialiate pe linia prevenirii incendiilor şi avizării-autorizării.