Așadar, în urma consultării elevilor din România, Consiliul Național al Elevilor a emis următoarele propuneri:
„Anul școlar nu trebuie înghețat, iar amânarea examenelor naționale trebuie evitată – Înghețarea anului școlar nu reprezintă o soluție benefică niciunui actor implicat în sistemul educațional, iar pentru a garanta coerența actului instructiv-educativ, este necesară conservarea acestei coerențe, prin măsurile detaliate mai jos. De asemenea, amânarea examenelor naționale ar fi o măsură ce ar aduce cu sine o serie de dezavantaje pentru elevi: impune o posibilitate ca elevii care nu vor mai avea ocazia de a susține examenele naționale în a doua sesiune să nu mai aibă opțiune de a urma cursurile unui liceu, dublată de lipsa consilierii vocaționale și profesionale a elevilor, iar viitorii absolvenți de liceu se vor afla în situația de a nu mai putea opta pentru continuarea studiilor într-o instituție de învățământ superior. Elevii din România își doresc ca structura anului școlar să nu fie modificată, însă sănătatea trebuie prioritizată, iar actorii din educație trebuie să manifeste solidaritate și înțelegere în aceste vremuri de criză.
Guvernul României trebuie să investească în programe de formare continuă a profesorilor astfel încât aceștia să poată livra cu profesionalism conținuturi prin instrumente digitale, dar și în achiziționarea infrastructurii necesare pentru ca fiecare copil să aibă acces la digitalizarea educației (device-uri, abonament de date) – În primul rând, având în vedere panta ascendentă pe care o străbate țara noastră către o epidemie Coronavirus, ținând cont de faptul că unitățile de învățământ preuniversitar au cursurile suspendate pentru o perioadă care poate fi prelungită, iar examenele naționale vor fi susținute oricum, și de elevii care au acces la Internet – deci la educație digitală, și de elevii care nu beneficiază de aceste facilități, solicităm Guvernului României inițierea unui program social prin care să fie achiziționate device-uri prin care elevii se pot conecta la Internet și pot accesa aceste resurse educaționale deschise. Pentru a garanta sustenabilitatea acestui program, este importantă valorificarea următoarelor recomandări:
– Centralizarea datelor din fiecare unitate de învățământ preuniversitar pentru a afla care sunt elevii și profesorii care nu au acces la Internet și nu dispun de device-uri prin care se pot conecta virtual, printr-o procedură transparentă și nediscriminatorie;
– Achiziționarea device-urilor și livrarea acestora către familiile provenind din mediile defavorizate. Potențiale surse de finanțare: companii de telefonie, care pot fi ulterior scutite de impozit, mediul privat, fonduri europene, în funcție de costul determinat;
– Colaborarea cu administrația publică locală în vederea asigurării accesului la rețele de Internet;
– Monitorizarea impactului acestui program social astfel încât fiecare elev și fiecare cadru didactic se poate conecta la Internet și poate continua procesul de învățare, independent de locul în care aceștia se află.
În acest sens, solicităm Guvernului României să își asume soluții reale pentru eficientizarea sistemului educațional virtual într-un mod echitabil, în detrimental declarațiilor de presă care au efecte nocive pentru comunitățile școlare. Suntem de părere că guvernanții trebuie să coordoneze cât mai eficient depășirea acestei crizei, iar înghețarea anului școlar nu trebuie să constituie o măsură în niciun plan de acțiune propus de Guvern. Declarațiile doamnei viceprim-ministru, Raluca Turcan, denotă iresponsabilitate față de elevii din România, pentru care Consiliul Național al Elevilor va lupta în această perioadă, astfel încât niciun beneficiar direct al educației să nu fie nevoit să repete anul școlar în curs.”