Numai în ultima săptămână, peste 3.000 de persoane au murit în Italia după ce au contractat coronavirusul. Printre morți sunt cel puțin 60 de preoți, potrivit presei locale. „Mă rog Sfântului Duh să ne dea darul luminii și tăriei. În fiecare zi fac Calea Crucii rugându-l pe Domnul să reușit să purtăm această cruce”, a spus Episcopul Gianni Ambrosio din Piacenza-Bobbio într-un interviu.
Avvenire, ziarul deținut de Conferința Episcopilor Italieni, a publicat numele a 51 de preoți diecezani care au murit după ce au contractat COVID-19 și a menționat că, în plus, comunitățile religioase din Italia au raportat alte 9 decese legate de coronavirus. Majoritatea celor decedați aveau peste 70 de ani și unii dintre acești preoți aveau și alte probleme de sănătate. Cel mai tânăr preot care a murit din cauza COVID-19 în Italia a fost pr. Paolo Camminati, decedat la spital, pe 21 martie, la 53 de ani. Pr. Camminati era cunoscut pentru pastorația sa dinamică cu tineretul, pentru slujirea săracilor, activitatea cu Acțiunea Catolică și pasiunea pentru munți. A fost paroh în parohia Fecioara de la Lourdes, din Dieceza de Piacenza, unde au murit alți cinci preoți din cauza aceluiași virus.