Principalele interdicții ale Ordonanței militare nr. 3

Marcel Vela a anunțat că a fost emisă o nouă Ordonanță Militară, cea de-a treia, prin care se introduc noi restricții de circulație, care se aplică de pe 25 martie, de la ora 12:00. Astfel, persoanele cu vârsta împlinită de 65 de ani au voie să iasă din locuință doar între orele 11:00 și 13:00. Totuși, anumite categorii beneficiază de excepții.

”Cea mai gravă criză din ultimii zeci de ani a cuprins și România. Ne-a determinat să acționăm imediat și să luăm măsuri mai dure. Comportamentul nostru, al tuturor, va face diferența în zilele ce vor urma.

Îi îndemn pe cei care nu conștientizează pericolul să se trezească, pentru că nu ne jucăm cu sănătatea publică. Noaptea trecută, Poliția și Jandarmeria au declanșat cea mai amplă operațiune de după 1990. Sunt mulți români care nu conștientizează pericolul la care se expun și la care îi expun și pe alții.

Am emis a treia Ordonanță Militară:

– se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței, cu excepțiile:

– deplasările profesionale

– deplasările pentru bunuri, asistență medicală ce nu poate fi amânată

– deplasările pentru îngrijirea copilului, persoanelor vârstnice, copiilor cu dizabilități

– deplasările scurte

– deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar, de voluntariat, de activități agricole sau ale producătorilor agricoli

Circulația persoanelor cu vârsta celor care au împlinit 65 de ani este permisă doar între 11 și 13. Circulația lor este permisă și în afara orelor prevăzute dacă se face în interes profesional: profesori, medici, oameni de afaceri. ”, a declarat Marcel Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *