Auchan plătește un bonus de 1.000 de euro angajaților care muncesc în criza COVID-19

Retailerul francez Auchan a anunţat că va plăti câte un bonus de 1.000 de euro fiecăruia dintre cei peste 65.000 de angajaţi din Franţa, pentru „a saluta angajamentul lor excepţional în criza medicală” generată de coronavirus, a anunţat grupul Auchan.

Toţi angajaţii din magazine, depozite, transport, livrare la domiciliu şi comerţ online vor primi această sumă”, a transmis compania.

Pentru a spori siguranţa şi a proteja sănătatea angajaţilor şi clienţilor, s-au luat măsuri de protecţie în toate magazinele, a anunţat Edgar Bonte, preşedinte al Auchan Retail.

Printre măsuri se numără geamuri de protecţie pentru casieri, stocuri de gel dezinfectant, măşti şi mănuşti pentru angajaţi, precum şi reorganizarea orelor de lucru în depozit pentru a reduce aglomerarea.

Decizia Auchan vine la îndemnul guvernului francez – corelat cu o măsură instituită după protestele masive ale „vestelor galbene”, care prevede că marile companii trebuie să împartă profiturile record cu angajaţii.

Vineri, Bruno Le Maire, ministrul Economiei şi Finanţelor, le-a amintit companiilor că au timp până la 30 iunie să plătească aceste bonusuri către angajaţi, pe care nu se aplică taxe dacă sunt până la 1.000 de euro şi nici impozite.

Statul francez le-a atras atenţia în special companiilor a căror angajaţi continuă să lucreze în acestă perioadă să plătească astfel de bonusuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *