You are currently viewing Pr. Vicar eparhial Ionuț Ghibanu: VESTEA CEA BUNĂ A BUCURIEI NOASTRE!

Pr. Vicar eparhial Ionuț Ghibanu: VESTEA CEA BUNĂ A BUCURIEI NOASTRE!

Sărbătoarea de astăzi, a Bunei Vestiri, se referă la vestea pe care Arhanghelul Gavriil a adus-o tinerei fecioare Maria din Nazaret și anume că ea a fost aleasă să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu. Altfel spus, Mesia, Răscumpărătorul sau Mântuitorul lumii care a fost promis de Dumnezeu strămoșilor noștri Adam și Eva, Cel așteptat de milenii, pentru a elibera omul din robia întunericului, a păcatului, a răului și a morții, iată a fost vestit că se va naște!

Dar, oare ce înseamnă această veste bună pentru noi, cei de astăzi? Cei ce suntem terorizați de multe spaime și frică, pe care iată, noul coronavirus ne sperie, înfruntăm multe restricții și câte și mai câte se adaugă acestora?
În primul rând, această sărbătoare trebuie să ne ofere o îmbelșugată speranță, deoarece mesajul ei central este acesta: Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, absolut niciodată! El este cu noi, împreună cu noi, ne ajută, ne însoțește și ne sprijină!
În al doilea rând, trecem zilele acestea printr-o teribilă încercare, provocată de actuala pandemie și poate vă gândiți, oare ce bucurie mai putem avea? Iar, eu vă încurajez să vă bucurați: de marele dar al vieții pe care Domnul ni l-a oferit, de faptul că suntem fii și fiice ale unui Dumnezeu care ne iubește și ne însoțește în toate zilele vieții noastre, că această provocare pe care o înfruntăm, împreună, este un prilej de solidaritate, de aprofundare a rugăciunii, a comuniunii parohiale și comunitare, de meditație asupra rostului profund al vieții și de înțelegere mai bine a priorităților existenței noastre.
Nimic nu se compară cu puterea de a iubi, cu nevoia de a împărtăși și de a primi iubire, aceasta este nevoia noastră fundamentală, pe care mai ales acum, putem să o trăim mai bine. De fapt, aceasta este și esența sărbătorii de astăzi: Dumnezeu ne iubește și ne transmite mereu această veste bună, mărturia supremă fiind aceea că a lăsat gloria existenței Sale, pentru a trăi alături de noi, viața noastră, pentru a ne învăța, pentru a ne elibera de sub puterea răului, pătimind, murind și apoi învind!
Deși, nu puteți merge să vă rugați în bisericile parohiale, acolo unde la astfel de momente cu bucurie alergați, unde ați fost botezați, unde vă spovedeați și vă împărtășeați, ori părinții, bunicii, ori  copiii voștri s-au bucurat de  prezența comuniunii parohiale, însă, fiecare în casa lui, privind la televizor sau pe facebook la slujbele transmise, îndeosebi de Trinitas Tv, vă puteți ruga, chiar dacă nu în deplină comuniune, dar cu aceiași intensitate, cu ardoare și cu dorința de a depăși cât mai repede aceste necesare limitări ale apropierii noastre fizice, din aceste zile.
Rugându-ne unii pentru alții, mai ales astăzi la 12, când, în România creștinii ortodocși au fost invitați de Patriarhul României la o rugăciune comună, fiecare de acolo unde se află, aprofundând cuvântul Sfintei Scripturi, alături de cei pe care-i iubim, meditând la rostul vieții noastre, putem crește în înțelepciune și bunătate, acumulând acele nepieritoare virtuți ale dumnezeiescului har, în recluziunea locuințelor noastre.
Să ne dăruiască Bunul Dumnezeu  cât mai repede și nouă, celor de astăzi, vestea cea bună a stingerii acestei pandemii, pentru a ne regăsi, mai buni, mai înțelepți și mai apropiați unii de alții, cu sporită iubire, într-o nouă viață de comuniune și de spiritualitate creștină!