Istoria acestui popor este ridicată pe numeroase sacrificii. Ani de-a rândul ni s-a cerut să ne părăsim casele şi să ne retragem în codrii, să rezistăm în tranşee, să construim canale, să străpungem munţii, să primim alimentele pe cartelă. Toate câte ni s-au cerut, le-am făcut, iar sacrificiul acelor generaţii ne-a dat astăzi, nouă, posibilitatea să spunem că suntem o naţie, un popor.

Pentru toate sacrificiile înaintaşilor, nouă, celor de azi, nu ni se cer sacrificii mai mari decât cele ale lor, nici măcar egale sau mai puţine!

Faţă de jertfa trecutului, nouă nu ni se cere SĂ FACEM! Ni se cere SĂ NU FACEM!

Ni se cere să stăm, să nu ieşim din case!

Puneţi în balanţă acţiunile trecutului şi inacţiunea prezentului. Dacă nu observăm că ceea ce ni se cere astăzi este incomparabil cu ceea ce s-a cerut generaţiilor trecute, înseamnă că suntem orbiţi de propria insolenţă!

Oameni buni, astăzi, pentru a fi o comunitate solidară, ni se cere să fim solitari câteva săptămâni!

Nu ştiu ce este greu de înţeles!

Încă o dată, nu ni se cere să mergem sub arme, nu ni se cere pâinea copiilor noştri, nu ni se cere viaţa zălog, nu ni se cere nimic, doar trebuie SĂ STĂM. Să stăm acasă, ca mai târziu să putem pleca de acasă!

Pentru a putea ca mâine să mai facem ceva trebuie ca astăzi să nu facem nimic!

Să ne trezim în al doisprezecelea ceas şi să recunoaştem că putem facem enorm de mult bine chiar şi atunci când ni se cere prea puţin!

Dacă astăzi STĂM, mâine vom putea MERGE, dacă astăzi vom continua să alergăm pe străzi, mâine poate să nu mai existe!

Nu vreau să cred că toate acestea se întâmplă, dar că ni se cere prea puţin! SĂ STĂM, SĂ STĂM ACASĂ!

                      Urihc C.