You are currently viewing Traian Băsescu: România a pierdut lupta cu COVID-19. Critici aspre pentru Guvern

Traian Băsescu: România a pierdut lupta cu COVID-19. Critici aspre pentru Guvern

Dacă vreţi să fiu sincer, trebuia să fim capabili să facem nimim 10.000 de teste pe zi. Se pare că 500 – 600 de pot face. Am văzut o mare veselie că au venit 100.000 de combinezoane. Înseamnă nimic. Sunt 16.000 de medici. Acele combinezoane nu pot să le foloseşti două zile. Ajung 5 zile jumătate!, a precizat Băsescu, într-o intervenție la România TV.

Dacă mai este ceva de făcut, este în mâna populaţiei. Instituţiile au pierdut tempo-ul. Sunt cu o lună în urma evoluţiei epidemiei. Trebuie să ne pregătim penru ce e mai rău. Singurul mod în care ne putem apăra este să stăm în casă izolaţi, a afirmat europarlamentarul.

Despre cei care au venit din străinătate,  afirmă: Ce îţi era să îi bagi în carantină pe toţi cei veniţi din zona roşie din Italia şi din Spania. Au fost lăsaţi în pace în primele două săptămâni. S-a pierdut bătălia de atunci. În momentul de faţă, scăparea este individuală sau este în mâinile medicilor care sunt Dumnezei. 

Băsescu a mai zis că perioada Paștelui va fi crucială: Întârzierea cu circa 30 de zile a măsurilor şi porcăria asta cu: vom lua măsuri progresiv şi gradual arată că nu ai o minimă pregătire, măcar informare. La epidemii măsurile se iau ca o secure care ia pe funia ştreangului. Se iau într-o noapte şi se implementează.

Ce facem acum trebuia să facem acum 30-40 de zile. S-a întârziat pentru că aveam alte preocupări politice. Voiam alegeri anticipate…, a menţionat fostul președinte.