You are currently viewing Covid-19 poate provoca leziuni cardiace

Covid-19 poate provoca leziuni cardiace

Covid-19 poate avea consecințe fatale în cazul persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare și poate provoca leziuni cardiace chiar și la pacienții fără afecțiuni cardiace subiacente.  În urma unei analize, s-a constatat că rata de fatalitate pentru pacienții cu boli cardiovasculare care se îmbolnăvesc de Covid-19 este de 10,5%.

Datele indică o probabilitate mai mare ca persoanele cu vârsta peste 65 de ani cu boală coronariană sau hipertensiune arterială să poată lua coronavirusul, precum și să prezinte simptome severe.

Experții americani au constatat că ,,și în absența unei boli cardiace anterioare, mușchiul cardiac poate să fie afectat de coronavirus”, a declarat dr. Mohammad Madjid, autorul principal al studiului și profesor de cardiologie la McGovern Medical School la UTHealth.

Autorii studiului au explicat că cercetările efectuate anterior asupra coronavirusului și epidemiilor de gripă sugerează că infecțiile virale pot provoca sindroame coronariene acute, aritmii și insuficiența cardiacă. Cazurile critice de coronavirus sunt cele care au raportat insuficiență respiratorie, șoc septic și / sau disfuncție sau disfuncții multiple ale organelor care au dus la deces.

Cele mai frecvente trei simptome ale Covid-19 includ febră, tuse și dificultăți de respirație. Alte simptome mai puțin frecvente sunt dureri musculare, dureri în gât, congestie nazală și dureri de cap. Simptomele pot apărea imediat după două zile de la expunerea la virus până la 14 zile după. Există o încărcătură virală ridicată atât la pacienții simptomatici cât și la cei asimptomatici, ceea ce înseamnă că este probabilă o răspândire asimptomatică între persoană la persoană.