You are currently viewing Pot merge la serviciu cei care fac naveta? Vezi răspunsul aici!

Pot merge la serviciu cei care fac naveta? Vezi răspunsul aici!

Grupul de Comunicare Strategică vine cu precizări de ultimă oră despre măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, astfel:

În conformitate cu prevederile Ordonanței militare nr. 3, din 24.03.2020, privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, art. 1, pct. a „Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții…deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoiˮ.

Se stipulează că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă. Nu se face însă deloc mențiunea că localitatea în care se defășoară activitatea profesională trebuie să fie aceeași cu cea de domiciliu. Astfel, un cetățean care locuiește într-o localitate din județul Dâmbovița se poate deplasa la locul de muncă din Târgoviște sau invers, cu condiția să aibă asupra sa documentele prevăzute la art. 4 al ordonanței menționate mai sus, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.